Poezii

Poezii

Coborî, Doamne pe pământ,

La Petroşani, în România,
A venit democraţia.
Minele toate au închis,
Oamenii pe drumuri sunt.

După nouăzeci şi un pic,
Toate minele –au închis.
N-au mai vrut mine să fie,
În Vale e sărăcie.

Mergi pe stradă şi priveşti,
Pe mineri acui zăreşti.
Supăraţi acum sunt Doamne,
Cerşetori şi mor de foame.

Unul bea ca să îşi uite,
Viaţa grea pe care o duce.
Altul bea de suparare,
Stă pe drum , moare de foame.

Din oameni harnici bogaţi,
Au ajuns acum săraci.
Nu mai au unde munci,
Nu mai au cu ce trai .

Sunt săraci şi necăjiţi,
N-au mâncare îs pricăjiţi.
Sunt săraci că i-au lăsat.
Pe Se De ul blestemat

Coborî, Doamne pe pământ,
Să vezi soarta cum şi-o duc.
Ei minerii cei săraci,
Şi de soartă blestemaţi.

Din amintirile studenţiei,

Pe acest drum îl cunosc bine,
C-am urcat eu ani de zile.
Am urcat la facultate,
M-am dus ca să învăţ carte.

Când aveam chef mai mergeam,
Când nu eu mă odihneam.
Din când, în când trăgeam chiulul,
La faimosul bar la Jiul.

Mergeam mâncam un grătar,
Şi beam fetească, cotnar.
Stam picior peste picior,
Fumam Kent şi beam lichior.

Fetele mă iubeau toate,
Văduve şi măritate.
Aveam bani, eram isteţ,
Le aveam pe interes.

La cabană la Brădet,
Mergeam că eram student.
Doamnele mă însoţeau,
Frumoasă viaţă duceau.

Le plăceau să vină toate,
Că era distracţie frate.
Sus la cabană la Rusu,
Le plăcea să –mi vadă ursu.

Ne distrăm pe săturate,
Că aşa-i în facultate.
Mâncăm friptură, beam vin,
Şi trăiam viaţă din plin.

Zi din strună lăutare,
Vreau să beau să mânc grătare,
Muzica o comandam,
Că doar eu atunci plăteam.

Doamnele frumos dansau,
Din buric zvelte săltau.
Îmi făceau toate pe plac,
Stam la masă, beam coniac.

Beam coniac, boros palinca,
N-aveam frică de nimica.
Eram tânăr aveam bani,
Şi iubeam n-aveam duşmani.

Şi o vorbă bine spune,
Cât eşti tu student pe lume.
Să bei şi să chefuieşti.
Viaţa trece, no regreţi.

Comunismul şi căderea comunismului în România.

După ani de aşteptare, acum în mine tresare,
Comunismul care a fost, singurul care avea rost.
Eram tineri sănătoşi, veseli mîndri şi frumoşi,
Eram plini toţi de elan şi în viitor speram.

Comunismu atunci era, lumea n-o descuraja,
Toţi trăiam oneşti, modeşti, dar cinstiţi şi fericiţi.
Iar părinţii ne creşteau, frumos ei ne educau,
Aveam serviciu şi casă, aveam ce pune pe masă.

Aveai unde să înveţi carte şi să faci o facultate,
Şcolile nu se plăteau, copiii carte învăţau.
Toată lumea atunci muncea, nimenea nu hoinărea,
Se muncea cu har şi spor, pentru al ţării viitor.

Dar de odată a venit, dictatura grea a început,
De afară a fost dirijată, a venit şi-n ţara noastră.
N-aveai voie să vorbeşti, trebuia să te fereşti,
Securitatea a intrat pe români terorizat.

Mîncarea a dispărut, carnea, pîinea s-au redus,
Toate erau pe cartelă, ulei, zahăr şi franzelă.
Butelii, lemne n – aveau, curentul îl întrerupeau,
Pentru toţi munca era un mod de a te relaxa.

Libere nu mai aveam şi Sîmbăta atunci munceam,
Taxele au început din ce în ce au ele au crescut.
Românii au înţeles că nu mai au de ales,
S-au vorbit cu mic cu mare, comunismul să-l doboare.

Şi-n Decembrie optzeci nouă, toţi am vrut o viaţă nouă,
Vroiam mai bine să fim să scăpăm de comunism.
Noi doream democraţie, nu ştiam cum o să fie,
Visam să trăim decent, afară ca-n occident.

Visul acum sa îndeplinit, Revoluţia a început,
Comunismul a picat iar dictatura a încetat.
După zile şi nopţi multe şi cu vărsare de sînge,
Ceauşescu a fost trădat, a fost prins şi arestat.

Arestat şi judecat la urgenţă condamnat şi sentinţa i sa dat,
Completu a deliberat, urgent să fie împuşcat, de pluton executat.
Şi – n ziua sfîntă de Crăciun, cînd este mare sărbătoare,
Români cu inimă de huni, au hotărît că să-l omoare.

Era în Decembrie, era cald, la Timişoara atunci sa tras,
La Catedrală sus pe trepte, mureau bătrîni, băieţi şi fete.
Şi-n toată ţara atunci s-a tras, murind români nevinovaţi,
Mureau atunci pentru dreptate, mureau strigînd ,,vrem libertate,,

Şi din Arad la Timişoara şi-n Bucureşti şi-n toată ţara,
Bat clopotele acuma toate, bat clopote de libertate.
O libertate însîngerată, a fost plătită de astă dată,
A fost plătită de români să fie în ţara lor stăpîni.

Românie ţară mîndră

Românie ţară mîndră, tu eşti ţară unicată,
Tu în lumea asta mare eşti cea mai frumoasă.
Ai și munți şi ape multe, ai și Delta-ntreagă!
Ai cîmpii și văi și dealuri, ai și Marea Neagră.

De milenii ne-am unit, vorbind româneşte,
România noastră sfântă, glia ta rodește!
De la Nistru pîn’ la Tisa, ai mîndre istorii.
România noastră mîndră, Țara mea de glorii,

Peste tot unde mă duc azi în lumea largă,
Ca o sfîntă tară-n lume, toți să mi te vadă.
Că prin gloria ta măreață vorbim românește,
Și oriunde-am fi în lume, simțim creștinește.

Faptele tale măreţe, astăzi noi ţi le slăvim,
Oriunde ne duc azi paşii, Românie te iubim.
Iată că și mîndrul soare, sus pe bolta cea cerească,
Straluce cînd noi grăim dulce vorba românească.

Inimă de frate,

Ce bine e atunci cînd ai un frate,
Indiferent cît el ar fi de departe.
Dar bine este cînd ai şi –o soră,
Şi să vorbeşti cu ei la orice oră.

Toţi trei copiii de mici crescînd,
Şi la bunici în braţe stînd.
Dar timpul repede şi iute a trecut,
Şi mari toţi trei de odată ne-am făcut.

Şi somnul meu e mult mai liniştit,
Cînd fraţii mei sînt mîndri fericiţi.
Şi visele –mi sînt tot mai senine,
Atunci cînd ştiu că lor le este bine.

Aşa de fericit acuma eu mă simt,
Pe fraţii mei îi port suflet şi în gînd.
Şi inima mai tare mie îmi bate,
Atunci cînd ei la mine strigă, FRATE,

Şi chiar la casa noastră de-am plecat,
Pe fraţii mei nici cînd nu i-am uitat.
Căci inima în piept şi sîngele de frate,
Nimeni pe acest pămînt nu ne desparte.

Un înger din cer de sus,

Un înger din cer de sus,
La fereastra mea el bate.
Ca să-mi spună o veste bună,
Că acolo – n jos departe,
Îngerii şi oamenii se adună.

Ei se adună împreună,
Ca să vadă a cea minune.
Ce de mult a fost prezisă,
Şi cu litere de aur,
În cărţi vechi ea a fost scrisă.

Se va naşte în curând,
Un mic prunc frumos şi sfânt.
Într-un grajd cu patru boi.
Ca să scape acuma lumea,
De chinuri şi nevoi.

Să ne bucurăm cu toţii,
Căci Maria la născut.
Şi pe El să-l prea slăvim.
Cât pe lume asta mare,
Noi aici mereu trăim.

Pe acest prunc micuţ divin,
Suflet de lumină plin.
Maica Domnului fecioară,
La născut în ieslea mare,
Într-o zi de sărbătoare.

Şi frumos nume i-au pus,
Pe prunc ISUS l-au numit.
Oile în staul stăteau,
Pe ISUS înconjurau,
Şi suflau de-l încălzeau.

A murit s-a dus săracu,

A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.

El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.

Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.

Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.

Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?

Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.

Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?

Cînd moare o ființă dragă,

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi.

Ca să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

Şi ochii mi se închid

Afară este cald şi inima în piept mă doare,
Mă simt neputincios şi merg pe stadă agale.
Ajung acasă într-un tîrziu pe înserat,
Încet pe pat m-aşez şi stau chircit şi rezemat.

Şi-o strig pe mama, şi-l strig pe tata,
Şi de odată văd cum se învîrte casa.
Şi inima din piept parcă ar vrea să sară,
Şi îmi văd părinţii storşi de bătrîneţe în scară.

Şi văd prin negură cum ambulanţa este,
Dar fără medic, doar cu asistent soseşte.
Mă aşează jos pe duşumea din braţe,
Dar inima din ce în ce mai rar îmi bate.

Şi într-un tîrziu zăresc un medic care vine,
Ar vrea doar el să mă salveze acum pe mine.
Şi dintr-o dată simt că pulsul inimii mă lăsa,
Şi ochii mi se închid şi trec în lumea cealaltă.

Cînd zilnic veţi veni,

Era într-o după amiază cu soare şi căldură,
Cînd îngerii din ceruri la mine toţi veniră.
Şi cu o voce caldă, cu toţi cîntînd în cor,
Ei au venit mă ia, de acuma sînt al lor.

Tu mamă eşti bătrînă şi tu tată la fel,
De acum vă rog nu-l plîngeţi pe-al vostru băieţel.
Atît a fost să fie, ca eu să mai trăiesc,
Pe acest frumos pămînt, voi să mă aveţi în gînd.

Cavoul meu mă aşteaptă, cu roze și petale,
Acolo lîngă cruce îmi arde o lumînare.
Zăresc alături mama, pe neamuri şi pe tata,
Iar clopotul din turlă bătea în ziua asta.

Să nu pun la trudire, groparii ce-au săpat,
Mormîntul care-acuma mi-e liniște și pat.
Să nu o văd pe mama, cum plînge și suspină,
Cum cade de durere, la cruce ea se-nchină.

Se închină acum cu toţii, iar cei mai tari privesc,
Aruncă acum pămînt pe-un suflet omenesc.
Vreo trei băieţi mai tineri și bunul tatăl meu,
O ţin de braţ pe mama ce ţipă şi ie rău.

Căci şi-a văzut băiatul de tînăr el plecînd,
Lăsînd în urmă totul intrînd acu în mormînt.
Şi nu putea concepe căci nu-l va mai vedea,
Odată ce capacul sicriul vă închidea.

Cînd zilnic veţi veni, la mine la mormînt,
Părinţii mei să ştiţi că aicea sub pămînt.
E al vostru fiu ce tînăr la Domnul el s-a dus,
Lăsînd în urma lui un gol şi-un dor nespus.

De ce Doamne ni l-ai luat,

De ce Doamne ni l-ai luat, era singurul băiat,
Ni l-ai luat în floarea vieţii, i-ai rupt anii tinereţii.
L-ai luat de tînăr băiat, era singur ne însurat,
Avea patruzeci şi cinci de ani, putea să trăiască ani.

De ce Doamne ni l-ai luat, ne-ai lăsat neajutoraţi,
Sîntem bătrîni şi bolnavi, am rămas ai bolii sclavi.
Boala asta nemiloasă ni l-a luat Doamne de – acasă,
Ni l-ai luat din mîna noastră şi l-ai dus la altă casă.

De ce Doamne ni l-ai luat şi l-ai dus la tine acasă,
La o casă întunecoasă, fără uşi, fără fereastră.
Cimitiru-i va fi casă pentru următoarea viaţă,
Este viaţa de apoi, acolo venim şi noi.

De ce Doamne ni l-ai luat rămînem îndureraţi,
Sîntem bătrîni şi bolnavi şi noi rău ne chinuim,
Căci de acum pînă murim, noi la el o să venim.
Să-i aprindem lumînări, candela şi multe flori.

Opreşte Doamne potopul,

Opreşte Doamne potopul,
C-am muncit şi ne ia rodul.
Ne ia tot ce am muncit,
Ne ia ce – am agonisit.

Opreşte Doamne potopul,
Vine apa ne ia podul.
Rupe curţi, rupe grădini,
Scoate pomi din rădăcini.

Opreşte Doamne potopul,
Fă minuni, opreşte totul.
C-am muncit o viaţă întreagă,
Şi-am ajuns săraci pe stradă.

Opreşte Doamne potopul,
Că ne ia apa cu totul.
Ne ia casa, ne ia masa,
Ne ia vite, ne ia viaţa.

Opreşte Doamne potopul,
Că ne-am înecat cu totul.
Fă măcar Tu o minune,
Şi salvează această lume.

Te-am visat iubito în noapte,

Te-am visat iubito în noapte,
Cum te bucurai de toate.
De toate plăcerile,
Când îmi pupai coaiele.
Fericită mai erai,
Când pula în cur o luai.
Tu mă gâdilai la coaie,
Şi din pulă ieşea ploaie.
Era o ploaie de spermă,
Ce –ti plăcea că era fermă.
Era fermă şi –ti sărea,
La tine pe faţa ta.
O întindeai şi ţi-o masai,
Şi din cur mândră dădeai.
După ce te-ai terminat,
Slobozi din pizdă ai scăpat.
Erai tare fericită,
Că ai fost satisfăcută.
La final de bucurie,
Ai trecut pe meserie.
Mi-ai frecat-o pula îndată,
Până i-ai scos sperma toată.
Cu drag m-ai satisfăcut,
Şi-am fost mândru fericit.
Amândoi ne-am simţit bine.
Şi ne mai futem şi mâine.

De –as muri de dor de mure,

De –as muri de dor de mure,
Tot m-aş fute în pădure.
Cu –n băiat frumos şi înalt,
Care n-are păr pe cap.
Pe căpuţul mic de jos,
Că e mare şi-i frumos.
El băiatul ma luat,
Cu curu în sus mă băgat.
Pe la spate dă nebunu,
Din pizdă-mi sare magiunu.
Coaiele şi le goleşte,
Pizda mie mi-o zbârceşte.
Şi mă face fericită,
Că-s futută şi-s iubită.
Şi de atunci m-am învăţat,
Urc la munte la băiat,
Că îmi place să mănânc mure,
Şi m-aş fute în pădure.

Vai iubito sti ce-mi place ,

Vai iubito şti ce-mi place,
Când îţi văd fundul din spate.
Tu să te apleci decent,
Să-ţi dau fusta jos încet.
Să îţi iei cămaşa în poală,
Şi la cur să rămâi goală.
Să-ţi dai jos chiloţii tăi,
În faţa ochilor mei.
Să-ţi văd curu tău bombat,
Care în draci el mă băgat.
Ai sânii ca două pere,
Pe placul inmii mele.
Sfârcurile –s ca mărgeaua,
Pielea ta-i ca şi cafeaua.
Flocii tăi negri ca smoala,
Pizda e precum e oala.
Pizda ţie catifelată,
În ea intră pula toată.
Dacă vrei să o simţi mai bine,
Ia-o în mână bag-o bine.
Baga- o bine îndesat,
Până când de-ai săturat.
Şi atunci când eşti sătulă,
De a mea frumoasă pulă.
Să mergi să te spovedeşti,
La popă să-i povesteşti,
Că ai fost la vrăjitor,
Şi-ai văzut pe dracul gol.

Pînă cînd o viaţă amară,

Pînă cînd o viaţă amară şi un trai nefericit,
Să ne ridicăm cu toţii, PSD trebuie stîrpit.
Şi să nu uităm cu toţii, că-i partidu în care hoţii,
Au distrus o ţară întreagă să trăiască mafioţii.

Au distrus, au jefuit-o toată ţara au vîndut-o,
Au vîndut păduri şi ape, au vîndut minele toate.
Zăcămintele le-au dat, ţara au îndatorat,
Au vîndut-o ţara în draci iar noi am ajuns săraci.

Din ţară cîndva bogată, am ajuns cea mai săracă,
Copiii ne pleacă afară, mor de foame în a lor ţară.
Pleacă afară să muncească, pe străini să îmbogăţească,
Că la ei în propria-i ţară de foame se moare iară.

Ciuma roşie atîta ştie să – i scape de puşcărie,
Pe cei care au furat şi au defavorizat, România au devastat.
Şi cei care au muncit şi sînt oamenii cinstiţi, ăia trebuie pedepsiţi,
Pedepsiţi să nu aibă muncă, banii să nu le ajungă şi în ţară fie slugă.

Şi de aceia hai cu toţii să stîrpim din ţară hoţii,
Mafia noastră Pe Se Distă , să n-o mai vedem pe listă.
De pe listele de vot haideţi să-i tăiem de tot,
Să scăpăm de ei de acuma, de acuma şi în totdeauna.

Că o vorbă bine spune, cu românul nu te pune,
Că el tace şi munceşte pînă ce îl păcăleşte.
Cînd el singur a simţit că-i furat şi e minţit,
N-are mama şi nici tată, nimenea nu-i stă în faţă.

Zece August grabnic vine,

Încet dar sigur, zece August grabnic vine,
Românii se întorc acasă, PSD să pedepsească.
Că şi-au bătut joc de ei şi-au ajuns şi săracei,
Acum în propria lor ţară, de foame au ajuns să moară.

N-au unde să mai muncească, n-au bani ca să mai trăiască,
Locuri de muncă au distrus, oameni pe drumuri au ajuns.
N-au bani să cumpere o pîine ca să trăiască mai bine,
Şcoli, spitale au închis, cîrciumi, gubele au deschis.

Românii de sărăcie şi bolnavi în a lor ţară au plecat cu toţii afară,
La străini ca să muncească să aibe ce pune pe masă.
Copilaşii să şi crească ca aceştia să nu cerşească,
Au plecat cu toţii afară şi-au lăsat părinţii în ţară.

I-au lăsat plîngînd în poartă, cu nepoţii stau să-i crească,
Au muncit bătrînii o viaţă şi acum n-au nimic pe masă.
Au scumpit medicamente au scumpit şi alimente,
PSD ia tot minţit pensiile nu le-au mărit ,peste ei taxe au venit.

Plătesc romanii doar taxe Pe Se Deul să-l îngraşe,
Ca să poată ei fura, vilele lor de a înălţa.
Să-şi facă case, palate să-şi ia maşini mai bengoase,
Bine ei să o ducă în ţară, români de foame să moară.

Că acolo în străinătate, toţi românii plătesc taxe,
Şi trimit banii în ţară, părinţi copii să nu moară.
Pe Se Deul s-a gîndit, pe români ia ţepuit,
Şi ia pus ca să plătească, în ţara mai multe taxe.

Românul plăteşte bine, întrebarea acum se pune:
Dacă taxele plătim de ce noi mai rău trăim?
N-avem drumuri asfaltate, n-avem nici lumină frate,
Pe şosele orbecăim şi-n accidente murim.

N-avem şcoli, n-avem spitale, însă avem cîrciumioare,
N-avem creşe nici azile, bătrînii ne mor cu zile.
Însă avem parlamentari care dorm pe saci de bani.
Şi atunci cînd se mai trezesc votează doar ce doresc.

Ei votează legi în noapte de puşcărie să scape,
Le votează precum hoţii, le votează în toiul nopţii.
La români nu se gîndesc că au votat şi-i sărăcesc,
De români lor nu le pasă, doar la patru ani odată.

Patru ani nu i-au căutat, iau urît i – au neglijat,
Dar atunci ei vin plîngînd după voturi vin cerşind.
Vin să ceară un nou mandat că mai au ei de furat.
Că românii de afară, vin şi le dau votul iară.

După ce votul şi-au luat, pe români ei i-au uitat,
S-au dus iar în Parlament şi încep să fure lent.
Numai ca de data asta crudă însă le-a fost soarta,
Românii au venit de afară, socoteală să le ceară.

Şi cum romani i-s uniţi nu sînt uşor păcăliţi,
Ciuma roşie au alungat şi guvernul jos au dat.
Şi acum ce o să fie? Dragnea dus la puşcărie.
Şi acum urmează frate, alegeri anticipate.

Eu îţi mulţumesc măicuţă,

Eu din banii care îi am mi-am jurat că o să te ajut,
Tu să nu fi supărată pentru tot ce ţi-am făcut.
Căci au fost şi zile amare, dar şi nopţi sînt nedormite,
Numai pentru mine mama să – mi vezi zile fericite.

Stau acum şi meditez, cum tu mamă ai putut,
Singură şi fără tată pe mine de mai crescut.
Cînd te văd măicuţa mea singură şi bolnăvioară,
Parcă ceva în corp se rupe şi mă doare în inimioară.

Lumea asta-i tare rea şi nu vrea să-ţi fie bine,
Eu mă zbat acum într-una să fiu mamă lîngă tine.
Bani tu nu ai pentru pîine, nici măcar pentru un lapte,
Mamă eu mă rog la Dumnezeu, EL să-ţi deie sănătate.

Zilele sînt tot mai grele şi mai aspre pentru mine,
Dar mereu găsi-voi bani de banane pentru tine.
Ca şi tu cînd eram mic te lăsai mamă pe tine,
Şi îmi cumpărai de toate şi avei grijă de mine.

Cum să nu îți cumpăr mamă, ce e bun şi ce îţi place,
Căci şi tu iubită mamă, mi-ai dat de toate în viaţă.
Mi-ai dat haine şi mîncare, m-ai purtat mereu la şcoală,
Datorită ţie mamă am ajuns om bun în viaţă.

Tu mă faci să fiu cuminte și să fiu mai calculat,
Te mîndreşti cînd alții zic că sînt bine educat.
Eu îţi mulţumesc măicuţă şi de aceia te iubesc,
Toată viaţa pentru tine am deosebit respect.

Măicuţa mea mereu te voi iubi.

Cînd luna sus pe cer nu va mai fi,
Atunci nici soarele pe cer nu va mai răsări.
Chiar dacă stelele pe cer nu s-or ivi,
Măicuţa mea mereu te voi iubi.

Şi chiar de apa curgătoare ar seca,
Şi nici o pasăre pe cer nu ar mai zbura.
Şi chiar de ploaie pe pămînt nu ar mai fi,
Măicuţă mea mereu te voi iubi.

Atunci cînd în imensul şi măreţul univers,
Toate planetele se vor roti în ritm intens.
Iar pe pămînt va curge miere, lapte tu să şti,
Măicuţa mea mereu te voi iubi.

Iar dansul nostru cel misterios,

Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,
Acolo unde soare apare rare ori.
Şi printre stele atunci eu voi zbura,
La tine sus pe cer iubita mea.

Acolo sus în nori mă voi scălda,
Cu luna atuncea voi dansa.
Voi săruta şi razele solare,
Şi vom privi de acolo în depărtare

Iar dansul nostru cel misterios,
Va fi doar pentru tine acum.
Va fi un dans, va fi frumos,
Şi dragostea se va preface în scrum.

De tine dorul mă apasă mamă,

De tine dorul mă apasă mamă,
Că am plecat şi sînt departe.
Iar dorul tău mereu mă cheamă,
De drumul lung ce ne desparte.

Departe sînt plecat de tine acum,
Şi gîndul meu e doar la tine mamă.
Eu am plecat că vreau un viitor mai bun,
Dar vocea ta acum la ea mă cheamă.

De ce n-ar fi acum multe cuvinte,
Şi lacrimi reci vărsate şi apoi stinse.
De parcă inima acum mă minte,
În aste clipe groaznice de reci şi triste.

Tu nu mai plînge mamă că mai înspăimîntat,
Căci lacrimile ce îţi izvorăsc mă dor.
Eu nu mai sînt copilul acela neajutorat,
Şi singur trebuie să învăţ acum să zbor.

Oricum iubită mamă ai fost rămîi mereu,
Sînt singur, sînt trist, şi îmi este tare greu.
Şi ochii-n jos acum mi se apleacă,
În veci eu nu te voi uita vreo dată.

Eu te iubesc, de tine îmi este dor,
În fiecare noapte în vis la tine zbor.
Iar gîndul meu într-una te veghează,
În fiecare vis eu mamă sînt acasă.

La Dumnezeu acolo sus

Măicuţa mea ce mult aş vrea,
Să pot să stau măcar în poala ta.
Să simt şi să ascult cum vîntul bate,
Atunci cînd tu îmi povesteşti de toate.

Tu te îmbraci încet în mantie ca iarna,
Eu ştiu că tu aştepţi acum pe,, doamna,,
Şi parcă vorbele –ţi toate îngheţate.
Dar las-o acuma mamă, că-i departe!

Tu mamă încă mai respiră multă vreme,
Şi vorba-ţi sfîntă la tine să mă cheme,
Pe acest frumos pămînt al meu.
Speranţă iau din glasul tău.

Iubită mamă pe pămînt ai multă treabă,
Căci Domnul nu te vrea la EL cu grabă.
Şi în parc de dimineaţă îţi plimbi nepoţii,
Şi împreună să ne bucurăm cu toţii.

Şi-un dor nespus nebun îţi e de tata,
La Dumnezeu acolo sus deschisă-i poarta,
Dar el te-aşteaptă în cer acolo liniştit.
Şi lîngă el un loc acolo ţi-a oprit.

Fostele iubiri,

Fostele iubiri sunt doar amintiri,
Le păstrez şi acum într-un vechi album.
Anii au trecut şi n-am să le uit,
Ele –s tot frumoase şi-mi sunt drăgălaşe.

Fostele iubiri sunt doar amintiri,
Le visez în noapte, le visez pe toate.
Când mă apucă un dor nebun,
Mă uit şi le admir în acest album.

Fostele iubiri sunt doar amintiri,
Pozele le ţin într-un vechi album.
Când de praf îl şterg, eu mă reculeg,
Le zăresc şi-acum printre amintiri fostele iubiri.

 

Te-am iubit și te iubesc,

Tu zâmbește-mi iar din nou,
Și mai spune-mi vorbe dulci.
Să vibreze al său ecou,
Și doar marmura din stânci.

Eu aș sta seară de seară,
Ca să i-ți ascult chemarea.
Însă stânca e din piatră,
Și nu știe ce-i durerea.

Dar cu vocea ta duioasă,
Și c- un zâmbet minunat.
Mi-ai făcut viața frumoasă,
Te-am iubit să m-am păcat.

Te-am iubit și te iubesc,
Chiar și dincolo de viață.
Eu n-am să te părăsesc,
Eşti frumoasă mea crăiasă!

Și nici pulberea de stele,
Sau nori grei acum de plumb.
N-ar putea să ia cu ele,
Ce mi-e mai drag mai mult și scump.

Tu zâmbește-mi iar din nou,
Și acum spune-mi vorbe dulci.
Când al inimii ecou,
Va străbate din răscruci!

Și în toi de primăvară,

Și în toi de primăvară,
Pomii au înmugurit.
Ramuri noi în loc să nască,
Coroana încărunţit.

Plâng și florile albastre,
Sub neaua udă și grea.
După razele de soare,
Ce le-ar mai putea salva.

Dar ninge și viscolește,
Ramurile se înclină.
Vântul nemilos, lovește,
Și le rupe din tulpină.

Priveliștea mă înspăimântă,
Inima ce rău mă doare.
Când văd în a mea grădină,
Cum totul îngheață și moare.

Haide, vino primăvară!
Fie-ți milă de noi toți,
Nu lăsa pomii să moară,
Sub strat rece de nămeți!

Și în toi de primăvară,
Să revii noi te-așteptăm.
Și de razele de soare,
Cu toții să ne bucurăm!

Fostele iubiri

Pleoapele-mi devin din ce în ce mai grele,
Căci lacrimi se strecoară adesea printre ele.
Iar vântu-mi șuieră stingher prin amintiri,
Ca o romanța veche, despre fostele iubiri.

Și anii tinereții i-am pierdut pe drum,
S-au risipit aievea, ca o perdea de fum.
Nu știu de-a fost zadarnic ce-am lăsat în urmă,
Dar nostalgia-mi rupe din suflet o fărâmă.

Mă întreb adesea, răscolind acum prin gânduri,
Cum să-mi descriu trecutul în ale mele rânduri?
Dar amintirile frumoase –s prea puține,
Și mi-au lăsat în suflet, regrete și suspine.

Ele-s tot mai departe de mine, de tine şi de noi,
Mi-e greu ca să mai lupt într-al vieții război.
Când blând a-mi tinerețe s-a transformat în jar,
Am înțeles că am luptat cu viața în zadar.

De-aș mai trăi de-acu înainte un mileniu,
Doar pentru tine aș clădi un nou imperiu.
Și te-aș numi regină și a zeilor stăpână,
Să aduci în viața mea, speranță și lumină.

Aș vrea să întorc iar timpul în trecut şi înapoi,
Să mă gândesc din nou la tine, la mine şi la noi.
Să pot mai mult cu drag eu îmi doresc,
Mereu să fii tu lângă mine şi eu să te iubesc!

La spitale în ROMÂNIA

La spitale în ROMÂNIA,
Doamne tronează hoţia.
Dacă nu dai bani, valută,
Nimenea nu te ajută.

În spitale când priveşti,
Doar goange pe jos găseşti.
Ziduri sparte, bolovani,
Gângănii şi şobolani.

Corpurile sanitare,
Nu mai au nici o valoare,
Chiuvetele înfundate,
Toalete – s multe sparte.

Păturile sunt uzate,
Sunt străvechi şi sunt stricate.
Lenjeria-i ponosită,
Nu poate fi folosită.

În saloane becuri n-ai,
Scaune, n-ai pe ce să stai.
Dacă aer vrei să ai,
La ferestre drumul dai.

La geam plase n-ai de fel,
Intră ţânţarii niţel.
Oamenii se îmbolnăvesc,
Pastile nu se găsesc.

Injecţii şi pansamente,
În spital nu se găseşte.
De pacienţi trebuie luate,
De spital nu-s decontate.

Nimeni sânge nu donează,
Atunci când se operează.
În spital totu-i sinistru,
Cu-n asemenea ministru.

Doctorii din ROMÂNIA,

Doctorii din România,
Ei au inventat hoţia.
De nu dai la medici şpagă,
Ei în seamă nu te băgă.

Stai acolo, stai cu teamă,
Nimeni nu te băga-n seamă.
Şpaga e la ea acasă,
O dai, sau o pui pe masă.

Când termină facultate,
Depun jurământul frate.
Îi jură lui HIPOCRATE,
Că te scapă de la moarte.

Dacă vrei o operaţie,
Trebuie să faci donaţie.
La doctori, anestezişti,
Dacă vrei ca să rezişti.

Prin spitale nu găseşti,
Medici buni şi asistenţi.
Toţi au emigrat afară,
De sărăcia din ţară.

Cei ce au rămas nu-s buni,
Doar iau şpagă c-ai nebuni.
Nu poţi ca să-i mulţumeşti,
Numai dacă le donezi.

Numai vor bani, vor valută,
Ca să facă avere multă.
Au bani, palate, maşini,
De la bolnavii în chin.

Doctorii au la halate,
Multe buzunare, frate.
Şi mai mici, dar şi mai mari,
Ca să intre mulţi creiţari.

Unele sunt pentru bani,
Luaţi de la oameni sărmani.
Altele de Doamne ajută,
Când bogaţii dau valută.

Că aşa e prin spitale,
Trebuie dată şpaga mare.
Dacă vrei ca să trăieşti,
La medici şpagă plăteşti.

Dacă lumea îi reclamă,
Colegiul nu ia în seamă.
Corp la corp nu-şi scoate ochii,
Căci toţi fură ca escrocii

Acum iau în văzul mare,
N-au frică de condamnare.
Ei plătesc chiar milioane,
Şi scapă de închisoare.

Drumurile în ROMÂNIA,

Drumuri noi în astă ţară,
Nu s-au mai făcut de o vară.
Din vara lui optzeci nouă,
Când trăiam o era nouă.

Toţi se laudă şi spun,
Că vom avea un drum bun.
Aşa spun din nouăzeci,
Dar ne-am ales cu poveşti.

Autobenzi nu avem,
N-avem cum să circulăm.
La ce avem te îngrozeşti,
Numai aşa nu le numeşti.

Ei străzile doar plombează,
Se fac că le asfaltează.
Pun nisip şi pun şi smoală,
Fac muncă de mântuială.

Avem străzi ne asfaltate,
Nici de cum iluminate.
Noaptea când mergi cu maşina,
Dai în gropi, a cui e vina?

Dai în gropi şi strici maşina,
Tot ţie îţi bagă vina.
Pe acolo n-ai ce căuta,
N-ai voie a circula.

Prin ţară călătoreşti,
Peste tot pe drum găseşti.
Scris cu litere de-o şchioapă,
Aici, BANII DUMNEAVOASTRĂ, !

Azi la noi în România,

Azi la noi în România,
Doamne, mare-i sărăcia.
Dintr-o ţară aşa bogată,
Am ajuns cea mai săracă.

Acum cu democraţia,
Sa dus dracu România.
N-ai servici, n-ai ce mînca,
Eşti şomer în ţara ta.

Oamenii nu mai muncesc,
Stau pe stradă şi cerşesc.
Tinerii acum hoinăresc,
Bătrânii se îmbolnăvesc.

În spital nu se găseşte,
Injecţii, medicamente.
Medici şi îngrijitoare,
Au plecat peste hotare.

Profesori cu facultate,
Sunt acu în străinătate.
Au plecat pe-un salar mare,
Nu mai mor aici de foame.

Înainte aveai servici,
Erai mult mai liniştit.
Aveai salariu şi casă,
Aveai ce pune pe masă.

La servici lumea mergea,
Stess în corp nimeni n-avea.
Cine se îmbolnăvea,
Avea unde se trata.

Spitale şi sanatoare,
Staţiuni, ape termale.
Acum sînt privatizate,
Altele sînt ruinate.

Zăcămintele au vândut,
CFR-ul au distrus.
Gazele au privatizat,
Toată ţara au devastat.

Petromidia au vândut,
Navromul ei l-au distrus.
Pădurile le-au tăiat,
La austrieci le-au dat.

Am avut turnatorii ,
Dar si multe cocserii.
Unele-s privatizate,
Altele-s la fier vechi date.

Grădiniţe,scoli, cămine,
Multe au ajuns ruine.
Guvernanţii au tăcut,
Precum porcii-n cucuruz.

Pădurile le-au distrus,
Animalele-au fugit.
Din păduri, peste hotare,
Căci nici ele n-au mâncare.

Dar guvernele au dorit,
Minele de le-au închis.
Ajutaţi de sindicate,
Au distrus minele toate.

Au închis şi au distrus,
Mineri pe drum au ajuns.
Au averi, maşini şi vilă,
La mineri le plângi de milă.

Totul e privatizat,
Românu -i tot mai sărac.
Leul a luat-o tot în jos,
Valuta creşte frumos.

Bancile-s privatizate,
La străini au fost predate.
Dobanzile-s crescătoare,
Iar românii mor de foame.

Taxe mari la stat plăteşti,
N-ai din ce să mai trăieşti.
Carburanţii se scumpesc,
Pe români îi sărăcesc.

Autostrăzi nu avem,
Taxele  pe drum le dăm.
Acum gropile-s de vină,
Când distrugi a ta maşină?

În  azile nu-i mâncare,
Bătrâni , care mor de foame.
Popii-s cei mai bucuroşi,
Şi la pungă foarte groşi.

Ei taxele nu plătesc,
Averi mari agonisesc.
Au terenuri şi maşini,
Şi-n Romania-s stăpâni.

Guvernanţii au tăcut,
Toată ţara au vândut.
Au vândut fabrici, uzine,
Numai lor le este bine.

Şi când DNA îi saltă,
Urlă cu toţi la olaltă.
Că ei sunt nevinovaţi,
Şi de sistem abuzaţi.

Toată ziua-n parlament,
Se gândesc, votează legi.
Le votează-n grabă toate,
De puşcărie să scape.

Dacă omul cel sărac,
Stă la stradă vinde praz.
Justiţia-i vigilentă,
Şi-l condamnă la urgenţă.

Dacă faci trafic de arme,
Vai ! ce bine este Doamne.
Nimeni nu te deranjează,
Atât timp cât le dai şpagă.

Că la noi în România,
La modă –i şpaga, hoţia.
Şpaga acum s-a interzis,
Românii – o dau pe furişi.

La doctori de vrei să mergi,
Trebuie şpaga să donezi.
În spital nu te serveşte,
Doar la ei la cabinete.

Uite, aşa-i în România,
Şpaga-i soră cu hoţia.
Unii fură şi-s fac vile,
Alţii n-au, mor prin azile.

Şi în România frate,
Toţi hoţii au doctorate.
Toate –s bine plagiate,
De prin cărţi sînt copiate.

Facultăţi multe-n fintate,
Scot doctori cu plagiate.
Facultatea-i terminată,
Diplomă-n cui agăţată.

Uzine-s închise toate,
Pentru ce faci facultate?
După ce tu studiezi,
N-ai unde să te-angajezi.

Facultatea ai terminat,
Peste hotare-ai plecat.
Se întreabă lumea toată,
Unde-i ţara de altă dată?

Au vîndut-o la străini,
Guvernanţii cei păgîni.
Ne-au vîndut neamul şi glia,
Scumpa noastră ROMÂNIA.

Valea Jiului , sau Valea Plangerii

La Petroşani, în România,
A venit democraţia.
Minele toate au închis,
Carierele au distrus.

Fierul vechi din colectoare,
L-au vândut peste hotare.
Plasă, combine, te haş,
Le-au vândut la şmecheraşi.

La Aninoasa, Lupeni,
Au furat fier vechi, buşteni.
Fierul vechi îi la Remat,
Buştenii i-au dus acas.

Paroseniul de altă dată,
O mină mecanizată,
Fără milă dezmembrată,
La fier vechi a fost predată.

Hoţii să-şi termine vila,
Au distrus mina Petrila.
Au vândut-o la bucată,
Şi-au trimis oamenii acasă.

Au închis Dâlja, Vulcan,
Cu-o forţă de uragan.
Minerii au concediat,
Şi pe drumuri i-au lăsat.

Lonea şi Valea de Brazi,
Nici ele nu mai sunt azi.
Au fost mine de elită,
Dărâmate fără frică.

Oare ce urmează frate?
Livezeniul e pe aproape.
Urmează să fie închisă,
La mineri viaţa-i distrusă.

După nouăzeci şi un pic,
Toate minele –au închis.
N-au mai vrut mine să fie,
În Vale e sărăcie.

Mergi pe stradă şi priveşti,
Pe mineri acui zăreşti.
Supăraţi acum sunt Doamne,
Cerşetori şi mor de foame.

Locuri de muncă au avut,
Guvernul ia păcălit.
Ordonanţe mari le-a dat,
Şi pe drumuri ia lăsat.

Şi o vorbă este mare,
Omul fără carte moare.
E uşor manipulat,
Şi pe drumuri aruncat.

Căci guvernele au dorit,
Minele de le-au închis.
Ajutaţi de sindicate,
Au distrus miinele toate.

Au închis şi au distrus,
Mineri pe drum au ajuns.
Au averi, maşini şi vilă,
La mineri le plângi de milă.

Transportoare şi motoare,
Armături şi cărucioare.
Complexe mecanizate,
La Remat sunt duse toate.

La jaful din asta ţară,
Nimeni nu dă socoteală.
Scumpii noştrii guvernanţi,
Se jură că sunt curaţi.

Dar acum mare păcat,
Minerii s-au deşteptat.
Dar o vorbă este bună,
Dă-le mintea de pe urmă.

Furia minerului,

Nu dă Doamne nimănui,
Furia mânerului.
El e bun şi meditează,
Până lumea-l enervează.

Pe mineri să-i respectaţi,
Să-i stimaţi să-i lăudaţi.
Cu ei nu vă încurcaţi,
Ca astfel de dracu o să daţi.

Ei sunt buni şi respectuoşi,
Sunt înalţi, dar şi frumoşi.
Dar deja când îi jigneşti,
Sigur rău o să păţeşti.

Minerul în sut munceşte,
Mintea lui nu prea-i lipseşte,
Pune mâna pe baros,
Şi loveşte cu folos.

Te loveşte, până când,
N-ai să te mai scoli nicicând.
Că mineru-i dintr-o dată,
N-are mamă, n-are tată.

Aşa dar o vorbă spune,
Cu mânerul nu te pune.
Dacă vrei ca să trăieşti,
Pe mâner să îl respecţi.

Cu lămpaşul într-o mână.

Doamne tu fă o minune,
La mineri să fie bine.
În explozii să nu moară,
Să se întoarcă acasă iară.

La copiii şi la nevasată,
La căsuţa părintească.
Viaţa de miner e grea,
Nu o ştie nimenea.

Doar cei ce lucrează-n mină,
Cu lămpaşul într-o mână.
Cu ochi negrii de tăciune,
Scot din abataj cărbune.

Ei lucrează, an de an,
Jos în mină în subteran.
Ca să scoată la lumină,
Aurul negru din mină.

Cu,, Noroc Bun,, se salută,
Nici de moarte nu au frică.
Doar de bunul Dumnezeu,
Care-i apără la greu.

,, Noroc Bun,, ei îşi urează,

Minerul pleacă de – acasă,
De la copiii şi nevastă.
La mină se duce-n grabă,
Dumnezeu îl are-n pază.

Şi în muntele de piatră,
El minerul zilnic sapă.
Ca să scoată la lumină,
Aurul negru din mină.

Minerul când intră-n mină,
Are lămpaşul în mână.
,, Noroc Bun ,, ei se salută,
Şi de moarte nu au frică.

El, zilnic intră în mină,
N-are soare nici lumină.
Doar lămpaşul îl veghează,
Când în abataj lucrează.

,,Noroc Bun,, ei îşi urează,
Şi în abataj lucrează.
Cu combina taie-n strat,
Bancuri de cărbune cad.

Lucrează prin praf şi apă,
Cărbune afar să scoată.
Şi când şutul ei sfârşesc,
Doar ochii –n cap le lucesc.

Bucuroşi când ies afară,
Se îmbrăţişează iară.
Şutul iată sa gătat,
Şi de moarte au scăpat.

Că aşa-i viaţa de miner,
În subteran nu au cer.
Îl au doar pe Dumnezeu.
Ce îi apară la greu.

Ei când ies afar din mină,
La Dumnezeu se închină.
Să-i ocrotească mereu,
Şi la bine şi la greu.

Dă-mi inima ta,

Te rog, iubito dă-mi inima ta,
Să-i simt încet acum ai ei bătaie.
Cu mâna ta finuţă, încetişor,
Prin păruţi moale eu să o strecor.

Cu mâna ta atinge-mi părul meu,
Să simt iubito tot mirosul tău.
Mirosul tău îmbietor de liliac,
Sărutul tău, eu încă n-am uitat.

Pe piept de vânt uşor ce face valuri,
Şi-mi fii alături să ne iubim la maluri.
Când vântul suflă, frunza să nu cadă,
Răpusă lin, la mal de apă caldă.

Şi în mireasma florilor de dimineaţa,
Doar glasul meu acum te mai răsfaţă.
Şi pentru mine eşti mereu o stea,
Voi fi aici mereu iubita mea.

Destinul

Atunci când tu mă arunci iar în uitare,
Iar corpul tău mă învălui e-n culoare.
Atunci când îţi ferești privirea de trecut.
Apoi, încet, mă rătăcesc şi iar te uit,

Realitatea-i un prezent sfâşietor,
Și-asupra mea-i un foc strălucitor.
Acum sunt obosit şi inima-mi oftează,
Deasupra ta şi norii cenușii pictează.

Şi acum tu mă zăreşti prin amintiri,
Nu mai încape azi, durerea –i în priviri.
Acum tu mă zăreşti printre cuvinte,
Şi mă iubeşti mai mult ca înainte.

Să şti iubito, soarta ne-a învins,
Și-a destrămat acum ultimul vis.
Destinul s-a silit să ne despartă.
E imposibilă acum iubirea noastră.

Şi ochii tăi femeie,

Şi ochii tăi femeie,
Lucesc ca doi luceferi.
Privirea lor mângâie,
Şi în tăcere suferi.

Făptura ta firavă,
Gingașă e și blândă.
E ridicată-n slavă,
Supusă la osânda.

Cuprinzi tot universul,
Cu-a tale braţe fine.
Tu îmi transformi și visul,
În clipe dulci şi line.

Când steaua nopții mele,
Se-arată printre nori.
Eu simt buzele tale,
Și mă cuprind fiori.

Atunci, râul suspină,
Curgând ușor la vale.
Iar soarele se-nchină,
A frumuseții tale.

Şi ochii tăi femeie,
Sunt mai frumoși ca marea.
Zăresc acea scânteie,
Ce-mi luminează calea.

O şatră se vede în zare.

La un răsărit de soare,
O şatră se vede în zare.
Şi pe-un drum cu bolovani,
Vine şatra de ţigani.

Au căruţe colorate,
Şi de frumoşi cai sunt trase.
Bulibasa-n ele este,
Stă între ţigănci isteţe.

Unele-i dau cu ghiocul,
La baştan îi spun norocul.
Altele în cărţi citesc,
De descantesc îl feresc.

Drum lung ei au străbătut,
Pe Câmpie au ajuns.
La un semn şatra opreşte,
Tabăra şi-o stabileşte.

Şi când seara o să vină,
De corturi, câmpia-i plină.
Foc de tabără aprind,
Dansuri ţigăneşti încing.

Bulibaşa-i bucuros,
Cu piranda intră-n joc.
Acum şatra se distrează,
Toată noaptea se ospătează.

Zori de ziuă se ivesc,
Toţi ţiganii chefuiesc.
Chefuiesc şi sparg pahare,
Când pe cer soare apare.

După joc, după mâncare,
Şatra acuma-i pe plecare.
Cu toţii –n căruţe urcă,
Şi se duc spre altă luncă.

Ei se duc călătoresc,
Toată viaţa aşa şi-o trec.
Că aşa lor le-a fost dat,
Să umble din sat în sat.

Bulibaşa înalt bărbat,

Iată iarna a trecut,
Primăvara a sosit.
Şatra din sat a plecat,
Spre noi zări s-a îndreptat.

Şi mergând ei zi şi noapte,
Au ajuns foarte departe.
Au ajuns pe o câmpie,
Din frumoasa Românie.

Puradeii – s bucuroşi,
Sunt negrii dar sunt frumoşi.
Pe Câmpie acum sosesc,
Drept la baltă se opresc.

Din căruţe împodobite,
Ies pirande fericite.
Au la gât salbe de bani,
Că aşa e la ţigani.

Bulibaşa – nalt bărbat,
E frumos neînsurat.
Ochii albaştrii ca şi marea,
Părul negru ca cicoarea.

Pirandele-s fericite,
Toate ar vrea de el iubite.
Numai una o are-n gând,
Să o ia cât mai curând.

Dar la ei în ţigănie,
Este mare veselie.
Când băiatul lor se însoară,
Şi piranda-i domnişoară.

Dedicaţie Primarului din Drobeta Turnu Severin

Vara iată a sosit,
Stuful gata a înflorit.
La Crihala-i stufu-n floare,
Pe Primar în cot îl doare.

Eu cu drag acuma vin,
La Deltă în Severin.
La intrare în pădure,
Găseşti stuf, găseşti şi mure.

Când în parc voioşi venim,
Este bine ca să ştim.
De ambrozie parcu-i plin,
De plămâni ne îmbolnăvim.

La pădure la intrare,
Stă de veghe o firmă mare.
Severinenii să ştie,
Pădurea-i de Primărie.

Când citeşti tu mai atent,
Vezi că-i loc de agrement.
În pădure vezi de toate,
Bălării, bălţi, ciori şi cioate.

Dacă vrei să stai pe bancă,
Broasca se aude în baltă.
De sus din plopi la înălţime,
Ciorile fac tot pe tine.

Primaru e bucuros,
Patronează un parc scârbos.
Pe alei umblă masina,
Oare cine poartă vina?

Chiar dacă afară-i vara,
Sus în plopi cântă doar cioara.
În parc este veselie,
Cântă pentru Primărie.

Revolutia in Romania

Era în Iulie 87,
Atunci cînd preşedinti de state.
Sau adunat să hotărască,
Cînd comunismul o să cadă.

La Ialta toţi s-au întîlnit,
Şi soarta României au hotărît.
Doar Ceauşescu singur sa opus,
Mergînd pe un drum necunoscut.

Era în Decembrie 89,
Românii vor o viaţă nouă.
La Europa  Liberă se zice ,
Că-n România-i revoluţie.

Dar în Decembrie , era cald,
La Timişoara gloanţe cad .
La Catedrală sus pe trepte,
Mureau bătrîni,băieţi şi feţe.

Şi din Arad la Timişoara
Şi-n Bucureşti şi-n toată ţara,
Bat clopotele acuma toate ,
Bat clopote de libertate .

Şi-n toată ţara atunci s-a tras,
Mureau români nevinovaţi.
Mureau atunci pentru dreptate,
Mureau strigînd ,, Vrem libertate,,

O libertate însîngerată,

A fost plătită de astă dată.
A fost plătită de români,
Să fie în ţara lor stăpîni .
Că-n suflet ea păstra misterul.

Sub un copac, pe – o iarbă deasă,
Cu ochii – n lacrimi nu mă lasă.
Privirea lor mă ocolește
Și ramu în pom mă dojenește.

M-apropii încet, de ea dar cu sfială,
C-o vorbă încet dar şi sentimentală.
O întreb, doar  dă din umeri, nu vorbește,
Numai suspină încet și nu clintește.

Acum m-aşez eu lîngă ea pe iarba cea pufoasă,
Ea capul ei pe umăr  mi-l așează.
Ridică  încet  blajin privirea înspre  mine,
Dar  nu se poate opri din suspine.

Eu scot  acum  din  buzunar  batista,
Să-i  şterg o lacrimă, şi-i sărut  guriţa.
Lacrimi  fierbinți  coboară  acum  la vale,
Şi transformîndu-se  în  boabe de cristale.

Deodată  brusc i-mi  cere mîna, se ridică,
Spunînd în șoaptă n-am nimica.
Şi  începu acum să plîngă cerul,
Că-n  suflet  ea păstra misterul.

Copacul  aplecandu – se  spre iarba deasă,
Cu  ramur , frunze verzi ca de mătasă.
Îi mîngîie şi fruntea  cu cristale,
Dezvăluind secretul ce o doare.

Iubirea adevărată,

Sîntem de-o viaţă împreună,
Şi n-am rămas prieteni buni,
Doară timpul o să spună,
De ce am devenit comuni.

Toate clipele minune,
Le-am revendicat pe rînd.
Şi în dragoste se spune,
Că a–i nevoie şi de gînd.

Toate dramele trăite,
Azi nu le caut vinovat.
Existat-au doar ispite,
Ce poate le-am ignorat.

Petrecut-ami zile triste,
Noi mereu am hotărît.
Că ele or să existe,
Cine-a greşit şi cît?

Momente au fost depăşite,
Cînd noi doi ne-am pomenit.
Urmînd drumuri diferite,
Mereu noi ne-am întîlnit.

Pentru asta, înţelepciune,
Nouă chiar ne-a trebuit.
Ca într-un tîrziu a spune:
Chiar cu drag noi ne-am iubit.

Azi sînt domn şi tu eşti doamnă,
Iubirea împărţim la doi.
Sînt convins că ea înseamnă,
Dragostea ce am trăit noi.

Ma minti iubito,

Îmi ești străin şi ești departe,
Deși aproape eu te simt.
În ochii tăi privesc se pare,
Că –s fericit doar pe pămînt.

În calea mea, tu ieși mereu,
Și mă privești cu ochi fierbinți.
Mă uit ades la chipul tău,
Și simt mereu cum tu mă minți.

Oare mereu îmi va sălta,
Inima mea de bucurie.
Cînd ochii mei de ai tăi vor da,
Și voi zări a ta privire.

Mă minţi iubito aşa frumos,
Mă minţi a nu ştiu cîta oară.
Dar şti, minciuna n-are rost,
Tu inima o faci ca să mă doară.

De vrei pe Domnul să-l găseşti,

De vrei pe Domnul să-l găseşti,
Şi pacea Lui cea multă.
Şi mântuirea ce-ţi doreşti,
Iubitul meu ascultă

În slava lumii în zadar,
Îl vei căuta iubite,
El s-a născut într-un coşar,
În iesle pintre vite.

Nici la petreceri nu-l căuta,
Nici în al lumii aur.
În umilinţă-L vei afla,
El s-a născut în santuar.

O,Tu pe Domnul nu căuta,
Să-l afli pe vreo treaptă,
El este chiar la uşa ta,
Te cheamă şi te-aşteaptă.

Deschide-i uşa larg şi zi
Iisuse Dulce vină.
Şi viaţa ta va deveni,
Iubire şi lumină.

Iubita mea,

A fost odată ,a fost demult,
A fost ca niciodată.
Un tânăr ce în gând visa,
La o frumoasă fată.

El ziua nu făcea nimic,
La fată se gândea.
La fata ce-o vedea în vis,
Al cărui nume îl rostea.

De ea era îndrăgostit,
De ea la nebunie.
Şi era mult îndrăgostit,
De ea pentru vecie.

Era îndrăgostit de ea,
De tot ce îl înconjura.
Era îndrăgostit de ea orbeşte,
Neconcepand că el o părăseşte.

Şi tot aşa trecut – au zile,
Trecut-au luni, trecut-au ani.
Până-ntr-o zi ce el se stinse,
Şi o lăsa cu lacrimi mari.

El a murit fără să-i spună,
Că o iubea ca pe-a sa mumă.
Şi de la el din inimioară,
El nu putea s-o dea afară.

Dar timpul trece prea în grabă,
Şi tot ce-a fost el a uitat.
Doar mama lui la ceas de seară,
Se-apropie de catafalc.

Şi la mormântul lui sădiră,
Un brad ce falnic se-nalţa.
Îmbrăţişat fiind doar de lună,
Şi-a mamei lacrimi ce vărsa.

Acest brăduţ, a fost sădit,
De mama lui îndurerată.
În locul unde s-au iubit,
Băiatul ei cu mândra fată.

Şi-n loc de apă jos a curs,
Doar lacrimi multe au picurat.
Din ochii ei ele au ajuns,
La bradul tânăr ce-a plantat.

Acum el stea era pe cer,
Că acolo sus i-şi avea locul.
El fiind al cerului străjer,
El singur blestemă norocul.

Văzând atâta suferinţă,
Ce a lăsat în urma lui.
Se hotărî din cer să fugă,
Şi-n marea albastră se topi.

Ieşii la mal, trup fără suflet,
Cu ochii goi şi alb ca ceara.
O umbră ce păşea desculţă,
Dorea nespus să-şi vadă mama.

Intră încet în casa mamei,
Purtat pe-o aripă de vânt.
Trezeşte-te tu scumpă mamă,
Eu m-am întors la tine pe pământ,

Ajunge mamă atâtea lacrimi,
Că acolo-i bine unde sunt.
Tu stai în pat priveşte cerul,
Şi plângi feciorul ce-ai pierdut.

Dragă mamă îţi cer iertare,
Eu n-am vrut decât iubire.
Ştiu că sufletul te doare,
Şi-ai rămas cu amăgire.

De acolo din cer de sus,
Eu mă rog la Dumnezeu.
Să îţi fie bine ţie,
Jos aici pe acest pământ

Sunt steaua ce străluceşte,
Te veghează în miez de noapte.
Lângă tine sunt aproape,
Şi vin zilnic pe pământ.

Zilnic eu îţi sunt aproape,
Pentru tine eu mă rog.
Să-ţi dea Domnu sănătate,
Fiindcă m-ai crescut frumos.

Ai fost mândră pentru mine,
Când pe lume mai adus.
Dar acum eşti în suspine,
Căci feciorul ai pierdut.

Trupul lui flămând, sărac,
Se apropie încet de pat.
El mâna mamei îi atinge,
Şi deodată începe a plânge.

Timid acum, deschide mama ochii,
Iar lacrimile calde îi inundă.
Să fie oare în noapte-un vis?!
Şi încet începe să-i răspundă:

Cum să nu plâng?! Tu ai murit!
Şi vii acum la mine?
În chip de lut cu ochii plânşi,
Spunându-mi că ţi-e bine?!

Ce mamă crezi pe lumea asta,
Copile fără minte?!
Că va uita şi-i va fi bine,
La fel ca înainte?!

Te văd acum numai în vise,
Te regăsesc în amintiri.
Cum pot copile să trec peste,
Căci tu la mine nu mai vii.

Dar noaptea este pe sfârşite,
Şi soarele pe boltă apare.
Iar visul care se născu –se,
În mare iarăşi se întoar-se.

Secunde grele acum par ani,
Şi nimeni nu le înţelege.
De ce el încă nu-şi găseşte,
Un loc sub bolta aceia rece.

Clipii din ochi numai odată,
Din mare iarăşi iese viu.
Iar paşii lui grăbiţi îl poartă,
Spre fata care-o iubi.

Câtă tristeţe şi durere,
Cuprinde chipul fetei blânzi.
Ea nu mai are în ochi sclipire,
Nici lacrimi de atâta plâns.

Oftează-ntr-una noaptea-ntreagă,
De dorul lui şi ea se stinge.
Priveşte bradul cum se-nalţă,
Şi-ar vrea să treacă-nemurire.

El de-ar putea ar strânge-o tare,
La pieptul lui ca în trecut.
Şi i-ar fura o sărutare,
Aşa cum el făcea demult.

Dar oare cum să facă asta?
Când este doar un chip de lut?!
Şi nici să plângă numai poate,
Şi nici s-o ia de la-nceput.

Nu-ţi fie teamă draga mea,
Eu sunt al tău iubit fugit din stele.
Cu ochii goi cu trupul rece,
Chemat acum de-a ta durere.

Nu irosi frumoasa clipă,
Cu întrebări ce n-au răspuns.
Nu plânge şi nu-ţi fie frică,
Sunt eu, iubitul tău din cer de sus.

Iubirea ce ţi-o port nu moare,
Deşi eu suflet numai am.
Te văd plângând şi rău mă doare,
Te rog tu şterge-mi lacrima.

Povestea noastră de iubire,
N-are hotar şi nici sfârşit.
Oricât e viaţa de subţire,
Şi astăzi eu sunt cel pierit.

Mă sperii acum şi îmi este frică,
Tu numai eşti cel ce era.
Privirea ta parcă – i de sticlă,
De azi mi îngheaţă inima.

Suflarea ta atât de rece,
Ce pare un suflet rătăcit.
Şi-n noaptea repede ce trece,
Se pierde el cum a venit.

Şi norii negrii se adună,
Ce freamăt mare este-n cer.
Destinul strigă adunarea,
Şi-acum se-ndreaptă către el.

E viaţa, moartea împreună,
Păşesc printre priviri şi şoapte.
Neînţelegând atâta zarvă,
Deşi acum le ştiu pe toate.

Veni şi soarele şi luna,
Şi toate astrele din cer.
Dar dintre toţi lipsea doar una,
Păzită de un vechi străjer.

Din temniţa întunecată,
El nu înţelege ce urmează.
Că va fi dus la judecată,
În faţa morţii şi a vieţii.

Chiar pază-n temniţă de lăsa,
Am să mă arunc iarăşi în mare.
Îndată noaptea ce se lăsă,
Şi om să fiu la înfăţişare.

De – ai fi iubit şi tu vreodată,
Ai şti ce greu îmi este dorul.
Deschide-mi poarta ferecată,
Să pot din nou ca să îmi iau zborul.

Pe când el se ruga să scape,
Cutremurata – au toţi pereţii.
Sosita – au oastea din cetate,
Să-l ia să-l ducă-n faţa morţii.

Acolo-n sală îi şi destinul,
Acolo-n sală e şi viaţa.
Să-l judece, să-i dea pedeapsa,
Fiindca-ndrazni să-şi schimbe faţa.

Jos pe pământ, aceleaşi lacrimi,
Sunt multe nopţi ce au trecut.
Iar steaua lui de multă vreme,
Pe cer ea n-a mai apărut.

Se aruncă iar din nou în mare,
Coboară iară pe pământ.
Acolo-s multe semne de-ntrebare,
Fără răspunsuri mă frământ.

Aşa-l striga mereu copila,
Neînţelegând acum nimic.
Dar soarta lui îşi schimbă fila,
Va fi iertat sau pedepsit?

Ne-am adunat astăzi cu toţii,
Să judecăm a tale fapte,
În faţa vieţii şi a morţii,
Ai să răspunzi pentru păcate.

Cereasca lege ai încălcat,
Când ai fugit din locul tău.
Şi-n chip de om te-ai arătat,
Tu săvârşind mare păcat.

Îţi înţeleg dorul şi chinul,
Să ştii nimic nu poţi schimba.
În viaţă aşa ţi-a fost destinul,
Să laşi de tânăr lumea ta.

Şi să-nţelegi că nu e bine,
Tu să să revenii printre cei vii.
De ce să-i tulburăm copile,
Cu chipul nostru de stafii?

Eu n-am ştiut ca-n calc vreo lege,
Şi ce-am făcut a fost greşit.
Vroiam s-alin din suferinţă,
Ce s-a născut când am pierit.

N-am vrut să supăr viaţa, moartea,
Şi nici măcar destinul, eu.
De chipul mamei mi-a fost dor,
Să nu-l mai plângă pe fecior.

Recunosc că doar o dată,
Mi-am lasat locul din cer.
Fost-am eu fugit la fată,
Pentru tot iertare i-mi cer.

De- aş putea întoarce timpul,
Le-aş face ca la-nceput.
Nu mă sperie niciunul,
Totul îi nepriceput.

Cum din greşeli se-nvaţă toate,
Putem acum să-ţi dăm iertare.
Dar stai şi meditează oare,
Vei sta închis fără scăpare?

Şi pleacă acum să-ţi reiei locul,
Pe bolta albastră înstelată.
Să nu-ţi încerci iarăşi norocul,
Nicicând în om să fii la faţă.

Aruncă-te din nou în mare,
Coboară iară pe pământ.
Am numai semne de-ntrebare,
Fără răspunsuri mă frământ.

Privesc spre cer dar gol e locul,
De prea mult timp n-ai apărut.
Aprins în inimă mie focul,
De dorul tău, de-al tău cuvânt.

Cum poţi să fii atât de rece,
Chemarea mea să n-o auzi?!
Vino iubite şi petrece,
Măcar un ceas şi-apoi să fugi.

Ascuns acolo-n nori blestema soarta,
Şi-n spre pământ s-ar arunca.
În mare iar să-şi schimbe faţa,
Dar cum?! Când toţi îl condamna.

Iar toate acestea se repetă,
Noapte de noapte, zi de zi.
Se aruncă iar ca o cometă,
Din mare iarăşi om ieşi.

Şi încălca iar legea cerească,
Iubirea lui i-atât de mare,
Şi-l face iarăşi să greşească.
Şi să dea curs la a ei chemare.

Nu-ţi fie teamă draga mea,
Sunt eu iubitul tău din stele.
Şi marea i-mi este mama mea,
Iar tata-i dorurile grele.

Veni la tine acum să – ţi spun,
Că n-am s-o mai pot face.
Cât pe pământ aici am stat,
Acolo-n cer m-au judecat.

Să fiu iertat să-mi reiau locul,
Le-am spus că am să uit de lume.
Dar am văzut că i-ţi plâng ochii,
Şi am fugit pe-ascuns la tine.

Va trebuii să-ţi urmezi soarta,
Destinul cum îţi este scris.
Să nu mai plângi pentru o iubire,
Că – noaptea aceea ea s-a stins.

Se pare că în viaţă banii,
Pot cumpăra aproape tot.
Iar hoţii ace ia-mi vroiau anii,
Aşa-mi ajuns azi să socot.

Eu nu aveam decât iubire,
Eu n-am avut averi, nici bani.
Şi mi-au cerut să uit de tine,
De vreau în viaţă mai mulţi ani.

Şi-am mai crezut că poate toate,
Vor reveni la locul lor.
Averea-l schimbă şi pe frate,
Şi poate chiar ucid e-un om.

Ascultă-mă cu luare aminte,
Tot ce îţi spun e-adevărat.
Am fost ucis de-al tău părinte,
Cu bani şi moartea a cumpărat.

Fata ieşi plângând pe uşă,
Şi se opri la mama ei.
Stând în genunchi, de mâini o prinse,
Privindo-n ochi îi spuse ei:

Te rog să-mi spui tu dragă mamă,
Ce-nseamnă averea pe pământ?
Şi dacă bani… ei pot, mamă,
Să schimbe omu-ntr-un minut?

Mai spune-mi mamă spune-mi mie,
Cu banii poţi să cumperi viaţa?
Şi dacă această lăcomie,
E mult mai rece decât gheaţa?!

Dar ce-ai păţit copila mamii?
Ce întrebări nu îţi dau pace?!”
Spune-mi mamă de pot banii,
Două vieţi că să despartă?!”

Cu banii tu poţi lua multe,
Căci şi preţul lor ei au.
Cumpără iubiri tăcute,
Foarte mulţi pe ei se dau.

Spune-mi mamă dacă banii,
Pot schimba viaţa în moarte.
Dacă  mai presus de toate,
Banii sunt o răutate?!

Noaptea aceea îndurerată,
Atunci când tâlharii răi.
Vroiau doar banii fure,
I-au luat viaţa pentru ei.

Am scăpat şi sunt în viaţă,
El a trebuit să moară.
Spune-mi te rog dacă ştii,
Cine a pus pe el o gheară?!”

Averea – i mamă  vicleană,
Poate naște lăcomii.
Pe mulţi prinde în capcană,
Oameni mari şi pe copii.

De ce a trebuit să moară?!
Ce să-ţi spun copila mea?
Asta –i viata precum strada,
Ne naştem, ieşim din ea.

Cum e scris ne ducem traiul,
Trecând prin bune şi rele.
Când atunci ne chemă Raiul,
Lăsăm toate-n urmă, cele…

Unii mor chiar de copii,
Alţii par uitaţi de moarte.
Cum ţi-e dat s-o împlini,
Chiar de ai bani, nu cumperi toate.

Înţeleg măicuţă dragă,
Văd că dragostea de bani.
Unii astăzi chiar o neagă,
Şi din viaţa-ţi fură ani.

Ca să nu-şi piardă averea,
Şi de el să mă despartă.
Iubirea -i dulce ca mierea,
Nu de banii lui legată.

N-am crezut că-n ăsta lume,
Într-o zi se va plăti.
Iubirea adevărată,
Cu mult sânge e udată.

Şi văzând că n-o să poată,
Să-l facă să dea uitării.
Cu bani viaţa-i fuse luată,
Mai devreme maică dragă.

Şi de acuma mamă dragă,
Eu nu vreau ca să jeleşti.
Vreau să-ţi spun că a ta fată,
De azi tu n-ai so mai vezi.

Dacă pentru voi iubirea,
N-a însemnat decât doar bani.
Vreau să-ţi spun iubită mamă,
Mult mai grea e despărţirea.

Şi în miez de noapte fata,
Fugii desculţă cu lacrimi.
Lăsă -n urmă mamă, casa,
Şi ale sale multe patimi.

Tot fugind îşi pierdu urma,
Noaptea – i rece şi ploioasă.
Ea pe brad punându-şi mâna,
Căzu jos neputincioasă.

Tu sari din nou iar în mare,
Coboară iar pe pământ,
Vino te rog ieşi în cale,
Vino iară la mormânt.

Vino acolo în mare grabă,
Eu te-aştept şi te doresc.
Te-am iubit o viaţa-n treagă,
Eu pe tine te iubesc.

Orice ar fi în lumea asta,
Fără tine nu concep.
Chiar de-i bună, chiar de-i rea,
Fără tine nu trăiesc.

Dacă acolo pe pământ,
Lumea este foarte rea.
Vreau să vin acum iubite,
Lângă tine în mormânt.

De azi vom fi împreună,
Şi voi fi mireasa ta.
A iubit numai averea,
De azi asta va avea.

Vreau aici să stau cu tine,
Şi în braţe să mă strângi.
Lângă tine i-mi este bine,
Pe pământ şi în mormânt.

Cum a făcut nu se ştie,
Trupul fetei fu găsit.
Şi tot ce s-a putut scrie,
Că aşa ia fost ursit.

Şi de atunci când suflă vântul,
Doi iubiţi nevinovaţi.
Parinţi-s numai cu gândul,
Că-n pământ ei i-au băgat.

Lângă bradu acela mare,
Şi-a găsit fata sfârşitul.
Şi de acum pe cer apare,
Numai ea şi cu iubitul.

Când plouă, povestea spune,
Cei doi lacrimi mereu varsă.
Mândrii – s de-a lor regăsire.
De dorul celor de acasă.

Ei sunt două stele –n cer,
Pe vecie împreunate.
Doar în zorii zilei pier,
Peste noapte strâns legate.

Vă invit la cafeluţă.

Cu o ceaşcă de cafea,
Să înceapă ziua aş vrea.
Cu un zîmbet şi o floare,
Şi o dulce sărutare.

Cafeaua-i proaspăt prăjită,
Pentru servit pregătită.
Este dulce , aromată,
Cu iubire amestecată.

Cafeluţa-i aromată,
Cu dragoste preparată,
Dimineaţa te trezeşte,
Ziua ţi-o înveseleşte.

Hai, vă rog de îndrăzniţi,
Cafeluţa s-o serviţi,
Proaspătă şi aromată,
Servită de dimineaţă.

Fiecare dimineată,
Soarele bate-n fereastră.
Ziua azi este însorită,
Vă invit la cafeluţă.

În cafea tocmai am pus ,
O iubire şi un sărut.
Că  acum cafeaua-i gata ,
Vă spun ,, Bună Dimineaţa ,,

Revolutia in Romania

Era în Iulie 87,
Atunci cînd preşedinti de state.
Sau adunat să hotărască,
Cînd comunismul o să cadă.

La Ialta toţi s-au întîlnit,
Şi soarta României au hotărît.
Doar Ceauşescu singur sa opus,
Mergînd pe un drum necunoscut.

Era în Decembrie 89,
Românii vor o viaţă nouă.
La Europa  Liberă se zice ,
Că-n România-i revoluţie.

Dar în Decembrie , era cald,
La Timişoara gloanţe cad .
La Catedrală sus pe trepte,
Mureau bătrîni,băieţi şi feţe.

Şi din Arad la Timişoara
Şi-n Bucureşti şi-n toată ţara,
Bat clopotele acuma toate ,
Bat clopote de libertate .

Şi-n toată ţara atunci s-a tras,
Mureau români nevinovaţi.
Mureau atunci pentru dreptate,
Mureau strigînd ,, Vrem libertate,,

O libertate însîngerată,
A fost plătită de astă dată.
A fost plătită de români,
Să fie în ţara lor stăpîni .

Este Sfînta Înălţare.

După Sfînta Înviere,
A venit şi Joia în care.
Domnul Isus, domn cel sfînt,
Se înalţă de la pămînt.

Astăzi este o zi mare,
Este Sfînta Înălţare.
Este ziua cînd Isus,
Va pleca la Domnul sus.

Apostolii toţi privesc,
Îngerii îl ocrotesc.
Isus azi ne părăseşte,
Drept în ceruri se opreşte,

Toţi creştinii se întîlnesc,
Pe Sfînt Ispas prăznuiesc.
Bea, mănîncă, chefuiesc,
Cu toţi la praznic poftesc.

Anii repede au zburat

Anii repede au zburat,
Facultatea am terminat.
Eram tînăr şi aveam bani,
Toate fetele iubeam.

Acum am îmbătrînit,
Nu mai sînt bun de nimic.
Acum simt cum trece vremea,
Toate fetele i-mi zic nenea.

Las să-mi zică cum or vrea,
Eu să-mi trăiesc viaţa mea.
Şi sînt tare bucuros,
Că încă sînt sănătos.

Şi atunci cînd o fi să mor,
Îmi doresc un singur dor.
Toate ce m-au cunoscut,
Să nu-mi plîngă la mormînt.

Să vină pe nor sau soare,
Să-mi aprindă o lumînare.
Nu vreau plînset sau jelit,
Doar respect că ne-am iubit.

Eroii noştrii

Iată c- a venit şi timpul,
Ca să stăm la gura sobei.
Și copiii să ne întrebe,
Cine-au fost și sînt eroii.

Cine-au fost? Avem ce spune,
Cu mîndreţe și cu fală.
Cum luptau pentru credință,
Pentru limbă, pentru țară.

Ei au fost eroii de fală,
Ce-au luptat pentru a lor ţară.
Au luptat şi-au biruit,
Pentru ţara s-au jertfit.

Au luptat flămînzi şi goi,
Să ne apere pe noi.
Au luptat prin vînt şi soare,
Pentru România mare.

Acum sînt eroii noştrii,
Sîntem mîndrii că-i avem.
Au luptat ca să ne scape,
De duşmani şi de păcate.

Mulți eroi poate avut-a,
Să se nască sfinți și sfinte.
Însă în această ţară,
I-au privat și de morminte.

Dar vom apleca și ochii,
Și cu fața rușinată.
Să le spunem că eroii,
Astăzi nu -s ca altădată.

Trădarea neamului românesc,

E, România țară minunată,
O ţară cum n-a fost niciodată.
Cu munți de aur și argint,
Ai dacilor ce nu mai sînt.

A fost o țară plină de eroi,
Ce nici odată n-au dat înapoi.
A fost o țară-n plină glorie,
Cu sînge ea și-a scris istorie.

Şi un imperiu mare a construit,
El Burebista cel mare și vestit.
Dar n-a scăpat de nobilii mişei,
Ce-au împărțit regatul între ei.

Nici Decebal, n-a fost iertat,
La rîndul său a fost trădat.
La Sarmisegetuza în cetate,
Cu propria-i sabie i-şi face moarte.

Boierii l-au trădat în ţara lor,
Şi pe Vlad Țepeș domnitor.
Cînd turcilor tribut n-a dat deloc,
Vîndut de frate Radu cel Frumos.

Chiar Radu de la Afumați,
Şi el la rîndul său a fost trădat.
Şi moarte în biserică a cunoscut,
Cînd țării binele a vrut.

Şi cu polonii, tătarii și turcii s-a luptat,
Dar nobilii lui Soliman s-au închinat.
Iar Petru Rareş fosta-au domnitor,
A fost trădat de propriul său popor,

Trei țări Mihai Viteazul a unit,
Și totuși nobilii s-au răzvrătit.
Din ordinul lui Basta blestemat,
La Turda pe cîmpie asasinat.

Şi groaznic Brâncoveanu a sfîrşit,
Pe fiii săi murind el ia privit.
Și câte a făcut el pentru țară,
Şi tot trădat ajunsă ca să piară.

Şi Horea, Cloşca şi Crișan,
Trădați au fost chiar de țărani,
De binele ce –au săvîrşit,
Pe roată traşi ei au sfîrşit.

Şi chiar Vladimirescu a fost trădat,
De Alexandru Ipsilanti aliat.
Că – n Tara Românească a vrut să fie,
Doar pace, linişte fără hoţie.

Şi Cuza Vodă s-a luptat,
Pentru unirea cea urmat.
Şi drept răsplată alungat,
Di propia-i ţară exilat.

Nici Ceaușescu n-a scăpat,
A fost trădat şi împușcat.
Orbiți am fost, ne-am bucurat,
Şi acum purtăm în suflet un păcat.

Și dacă stai să te gîndeşti,
Că-n țara asta-n care crești.
Dacă trădare n-ar fi fost,
Acum aveam și noi un rost.

Oare unde-i Dumnezeu?

Vine, vine, primăvara,
Bate piatra-n toată ţara.
Hai afară de vedeţi,
Voi culturi nu mai aveţi.

Solurile sînt distruse,
Culturile compromise.
Lumea este disperată,
Munca le-a fost spulberată.

Şi din zori şi pînă-n seară,
Aţi stat prin grădină afară.
Aţi însămînţat pămîntul,
Şi-aţi rămas acum cu gîndul.

Cu gîndul la ce-aţi sădit,
Şi acum sa prăpădit.
Natura i–i dezlănţuită,
O ploaie cu piatră multă.

Ploaia cu piatră a venit,
Munca voastră sa distrus.
Şi acum te întrebi mereu,
Oare unde- i Dumnezeu?

Înainte să te întrebi,
Ar fi cazul să gîndeşti.
Oare omule respecţi,
Sărbătorile lumeşti?

Şi un sfat doar pentru tine,
Dumnezeu îţi va da bine.
Doar atunci cînd îl respecţi,
Nu-l injuri, nu-l ocărăşti.

Dumnezeu EL ne păzeşte,

A început chiar ieri să cadă,
Câte-o tonă de zăpadă.
Zăpada încet sa topit,
Iarăşi eu am de muncit.

Nu-mi pare rău că muncesc,
Rău este că sărăcesc.
Ploaia cu piatră a bătut,
Cultura toată a distrus.

Mi-a distrus munca de-un an,
Şi acum am ajuns sărman.
Dar mă rog la Doamne, Doamne,
Să n-ajung să nu mor de foame.

Nici de foame, nici de sete,
Dumnezeu, EL ne păzeşte.
Şi ne dă la fiecare,
După sufletul ce-l are.

Doamne, Dumnezeul meu.

Vine vara, bate piatra,
Eu rămân sărac ca tata.
Şi mă rog la Dumnezeu,
Să mă ajute că mi-e greu.

Zi şi noaptea-s la icoane,
Şi mă închin la tine Doamne.
Şi te rog fă o minune,
La copii să fie bine.

Să le dai acum de toate,
Dar mai presus sănătate.
Să-i ajuţi în lumea asta,
Să nu sufere ca tata.

Stau seara în pat suspin,
La icoană mă închin.
Maică Domnului curată,
Tu să nu ne laşi vreodată.

Eu îţi mulţumesc mereu,
Doamne, Dumnezeul meu.
Doamne cu puterea TA,
Ne-ai scăpat de lumea rea.

Mi-ai dat zile să trăiesc,
Copilaşii să mi cresc.
Lângă mine ai fost mereu,
Şi la bine şi la greu.
Doamne, Dumnezeul meu

Eu te-am așteptat să vii,

Mi-ai furat visul din somn,
Înainte să adorm.
Clipe dulci mi-ai spulberat,
Eu pe care le-am visat.

Mi-ai luat doru acum cu tine,
Dar te-am în amintire.
Amintiri care mă dor,
N-am să uit până am să mor.

Din priviri tu mă chemai,
Și cu ochii mă-ndemnai.
Să-ți sărut buzele dulci,
Când pe braţe mi te culci.

Sufletul meu cel milos,
L-ai întors de tot pe dos.
Căci ai rupt din el verigă,
L-ai făcut mereu să plângă.

Eu nu sunt băiatul trist,
De el te-ai îndrăgostit.
Port în suflet amintirea,
Din seara cu despărțirea.

Eu te-am așteptat să vii,
Într-un singur trup să fim,
Să fim uniți prin iubire,
Dar mi-ai dat dezamăgire.

Visul meu era real,
După un sărut banal,
Te-ai întors și ai plecat,
Uitând de visul visat.

Şi ce dor mi-a fost de tine.

Şi când dimineața apare,
Eu privesc cu drag la soare.
Și totul iară şi revine,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Stau şi lebede pe ape,
Soarele de raze-s pline.
Străluceşte viu lumina,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Ghioceii albi în grabă,
Vestesc mândra primăvară.
Şi cu glasuri cristaline,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Și înduioşează luna,
Și i-mi luminează fața.
Şi cu razele ei line,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Eu te caut chiar printre stele,
Şi mă joc cu a tale vise,
Şi în scânteieri sublime,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Eu îţi simt pulsul în cuvinte,
Şi când inima – îţi tresare.
Şi atunci eu mă simt bine,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Eu ascult o melodie,
Ce sufletul meu alină.
E una din lumi divine,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Tu ești mereu lângă mine,
Te iubesc şi o şti prea bine.
Şi din zările străine,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Şi din lunga depărtare,
Eu aud numai suspine.
Și acum mă întreb iubire,
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Pintre razele de soare,
Când cireşii dau în floare.
Te iubesc şi-o şti prea bine
Şi ce dor mi-a fost de tine.

Cineva- n fereastra-mi bate

Cineva- n fereastra-mi bate
Ca să-mi spună o veste bună.
Undeva acum departe,
Îngeri şi oameni se adună.

Ca să vadă a cea minune
Ce de mult a fost prezisă.
Şi cu litere de aur
În cărţi vechi a fost descrisă.

Se va naşte un mic prunc
Într- o iesle cu mulţi cu boi.
Ca să scape acuma lumea
De necazuri şi nevoi.

Bucuroşi îl vom slăvi
Cât pe lume vom trăi,
Pe acest prunc micuţ divin
Suflet de lumină plin.

Privesc mereu spre viitor,

Privesc mereu spre viitor,
Nesigură mi-e calea vieții.
Căci zorile din nou veghează,
De la venirea dimineții.

Şi soarele și luna acuma,
Au poate, totuși, un sfîrşit.
Spre care aleargă și se zbat,
Crezând că tot e infinit.

Și fiecare zi în parte,
Aduce multe întâmplări.
Căci multe se întâmplă-n lume,
Furtuni, dezastre și schimbări.

Dar totuși îmi dispare teama,
Când știu că cineva acolo sus.
El ţine lumea întreagă tot mereu,
El este bunul Dumnezeu.

Doamne Dumnezeul meu

O icoană voi ciopli
Şi pe ea Isus va fi
În tablou eu văd mereu
Este bunul Dumnezeu

În icoana mea cea mare
Maica Domnului apare
Împreună cu Isus
Pe cerul înstelat de sus

Cine apare pe icoană?
Sfântul prunc pe braţ de mamă?
Din icoană sa ivit
Niciodată n-a pierit

Tu să nu mă laşi la greu,
Doamne Dumnezeul meu
Tu-mi eşti înger păzitor,
Şi la bine şi la rău.

Eu mă rog prin rugăciune
Să-mi de-a Domnul fapte bune
Şi la bine şi la rău
Eu mă rog la Dumnezeu

Muntele Golgota

Golgota golgota, durere şi jale
Pe tine omoară romanii tâlharii
Acolo se aude cum strigă-n durere
Tâlharii loviţi pentru crimele grele

Golgota golgota, osândă şi moarte
Se urcă pe tine cu crucile-n spate
Tâlharii ce-s vrednici de moarte
Împinşi de romani cu suliţă-n coaste

Golgota golgota ,câmpie a morţii
Te apucă fiorul când vezi cum mor hoţii
E plină câmpia de sânge şi piatră
Iar vulturii zboară şi îi prind în ghiară.

Golgota golgota, de atâta durere
Pe tine nu creşte nimic ce e verde
Doar galben i-a cum mărăcinul
Sub piatră să scunde năpârca veninu

Golgota golgota ,urcusi pentru patimi
Pe tine se urcă cu crucile-n spate
Doar blestemaţi ce-s sortiţi pentru moarte
De multele crime de grele păcate

Golgota golgota, calvar fără milă
Altar pentru mielul din slavă divină
Prin El se ridică păcatul din lume
Năpârca e-n vinsa călcată-n ţarină

Golgota golgota ,eşti muntele morţii
Acolo pe tine împreună cu hoţii
Şi-a dat tatăl fiul că jertfă să moară
Prin El să răscumpere o lume întreagă

Codru-i frate cu românul

Codru-i frate cu românul
Dar străinii ne-au dat tunul.
Ne-au furat, ne-au păcălit,
Pe români i-au sărăcit.

N-au furat de capul lor,
Au furat cu ajutor.
Guvernul i-a ajutat,
Din pădurii, brazii au tăiat.

Au distrus, păduri, poteci,
Brazii sunt la austrieci.
Nouă ne dau cherestea,
Pe valută cât mai grea.

Dacă întrebi pe preşedinte,
Sigur, nu-şi aduce aminte.
Dă vina pe-al său guvern,
Ca să scape din infern.

Senator şi deputat,
Încă nu te-ai săturat?
Ai vândut tot ce-ai putut.
Ţara toată ai jefuit.

Să vă dea Domnul de toate,
Dar să n-aveţi sănătate.
Să sfârşiţi în foc că dracii,
C-aţi vândut brazii la alţii.

Codrule te pierd pe tine,

Codrule te pierd pe tine,
Pleacă brazii în ţări străine.
Oxigen, n-avem nimic,
Guvernanţii tac chitic.

Sasul, pregăteşte drujba,
Noi căutăm păduri cu lupa.
Munţii nu mai au poteci,
I-am vândut la austrieci.

În oraş mistreţi coboară,
Vin la ghene după hrană.
Vin din creieri de pădure,
Să mănânce fragi şi mure.

Munţii noştri sunt tăiaţi,
De guvernanţi ajutaţi.
Iohanis cu ai lui demenţi,
Au vândut păduri la nemţi.

Cum să spun la preşedinte,
Să întrerupă ce are-n minte.
Că pădurile s-au dat,
Vilele şi-au terminat.

Dare ar moartea-n voi străini,
Hoarde de hoţi şi păgâni.
Vă-ncălziti şi o duceţi bine,
Noi tremurăm ca un câine.

Să vă vadă Dumnezeu,
Şi să vă dea numai rău.
Pe Iohanis şi guvern
Să-i arunce în infern.

Să-i arunce în iadul morţii,
Să-i ucidă scaraoschi.
Şi de acolo din mormânt,
Să nu mai iasă nicicând.

Astăzi e o zi fericită,

Astăzi e o zi fericită,
Trebuie sărbătorită,
Cu tort şi şampanie aleasă,
Şi cu prieteni mulţi la masă.

Pentru tine e zi mare,
Să primeşti în dar o floare.
La mulţi ani! Să ai de toate
Dar mai presus sănătate.

Prietenii azi nu te uită,
Vin la tine ca la nuntă.
Vin la tine azi c-o floare,
Vin să-ţi facă o urare.

Ziua să îţi fie senină,
La tine prieteni să vină,
Să sărbătoriţi cu foc,
La mulţi ani! Şi hai noroc!

Întâi Mai sărbătoresc.

Bună dimineaţa soare,
Întâi Mai unde e oare?
Întâi Mai acum apare,
În ţară e sărbătoare.

Dimineaţă mă trezesc,
Şi grătarul pregătesc.
Carnea pe grătar o pun,
Cu cărbuni eu o afum.

Carnea trebuie prăjită,
Cu bere multă stropită.
Lângă ea aşez şi micii,
Aşa cum făceau bunicii.

Facem repede-o salată,
Ca să mâncăm carnea toată.
Cu pâine şi mult muştar,
Mâncăm mici de pe grătar.

Afară-i zi însorită,
Toată lumea-i fericită.
Cu mici, bere şi cotlet,
Întâi Mai sărbătoresc.

Maică mult te-ai bucurat,

Maică mult te-ai bucurat,
Cănd la îngeri ai plecat.
Ingerii  au vrut așa,
Să te ia de tinerea.

Ai plecat acolo sus,
Tu la îngeri ai ajuns.
Căci aici jos pe pămînt,
Oamenii nu au cuvînt.

Ți-a plăcut să fi frumoasă,
Dar o boală nemiloasă.
Mi te-a luat de pe pămînt,
Și te-a dus la Domnul Sfânt.

De acolo din cer mă vezi,
Și într-una mă veghezi.
Tu te rogi la Dumnezeu ,
Să m-ajute când mi-e greu .

 

Toate gândurile mele,

Stau în pat , nu zic nimic,
Și-n tăcere îți dedic,
Toate gândurile mele,
Ce te poartă către stele.

Mâna ta când ți-e atinsă,
Inima în piept ți- aprinsă.
Și bate ca o nebună,
Și ecoul ei răsună.

Tu în brațe mi-ai venit,
Buzele să î-ti sărut
Apoi simt cum le strivesc,
Și-n tăcere te iubesc.

Nici un murmur nu se-aude,
Sus acolo în vârf de munte.
Doar noi doi purtați de dor
Și al dragostei izvor.

Tremur tot când te ating,
Și de dragul tău mă sting.
La ureche îți șoptesc,
Că din suflet,te iubesc!

Tac și îmi trăiesc iubirea,
Ce-mi aduce fericirea.
Căci tu,cu-ntreaga ființă
Împlinești a mea dorință!

Visând iubirea adevărată

Eu te-am răpit din al tău vis,
Te- am luat în brațe , te-am cuprins.
Dar ce să fac? când noaptea vine,
Eu te visez numai pe tine.

E noapte afară , e senin,
Și-n lanțuri trupul de l-aș ține,
Mă rup de patul de pămînt,
Și mă prefac în trup de gând.

Și trupu-acesta-i mult prea slobod,
Când își dezbracă-al său destin,
Cântă, dansează, râde-n hohot
Și bucurându-se din plin.

În apa mării când se scaldă,
Devine alb, fin la atins
Ca ochii în minuni să creadă,
Simțind aievea-n lumi de vis

De te-am adus fără de știre,
Să mi te-alint în dulcea stare.
E doar a libertății fire,
Care iubind, cere iertare.

Asta este legea firii,

După anul optzeci nouă , ne-am dorit o țară nouă,
Una liberă , frumoasă, fără lume dubioasă.
Câmpuri pline de ciulini, prin grădini erau măslini.
Râuri,bălți erau private la străini vândute toate.

Fabricile si uzine nu mai erau de găsit,
La străini sau la fier vechi ,toate acolo le-au vândut.
Munții cu păduri bogate,toate acuma erau rase,
Pentru străini pregătite,aranjate și tăiate.

Conducte de irigații le găsești doar la fier vechi ,
Fermele in faliment conduse dupa urechi.
Nu mai e țara curata , țara  în care m- am născut,
Este țara -n , care acuma sa furat tot ce sa vrut.

Și-nastă țară frumoasă, poti găsi acum de toate,
Tineri  multi cu facultate și cu multe doctorate.
Diplomele-s fabricate ,lucrările-s plagiate,
Facultatea terminată , diploma in cui agățată.

Așa cum era firesc , dar nu pentru fiecare,
Nu-s spitale nici azile , s – au închis și școli primare,
Dară țara acuma geme , de biserici , cimitire,
Tinerii n-au loc de muncă , fiindcă asta-i legea firii.

 

Totul se plătește în viață ,

Totul se plătește în viață ,
Nu-i nimic nemuritor.
Chiar și când se rupe ața,
Eu sunt tot un visător.

N-aș avea lacrimi pe față,
Mi-ar fi in lume mai ușor.
De-aș putea sa îmi schimb soarta,
Și să n-am atâta dor.

Dacă grea îmi este clipa,
Si chiar de imi este dor
Zic în gând ,,Asta-i nimica!,,
Și rămân tot visător.

Eu din plin  viața îmi trăiesc,
Chiar de am și zile amare,
Știu, că viața – i dar ceresc
Ce într-un final dispare!

Dacă soarta a vrut așa ,
Să fiu mereu numai trist.
Cel de sus la EL mă vrea,
Poate acolo-s fericit.

One Reply to “Poezii”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: