Lifting Facial prin Lipofilling

                         

Lifting facial prin lipofilling facial este una din metodele cele mai folosite în chirurgia estetică de rejuvenare facială. Aceasta se face prin restabilirea volumetriei faciale normale.În chirurgia estetică facială este considerată o metodă cu rezultate foarte bune, cu riscuri mici şi recuperare rapidă. Transferul de grăsime la nivelul feţei face parte dintr-un set de proceduri estetice chirurgicale. Acestea pot fi şi nechirurgicale ce au drept scop reîntinerirea facială (rejuvenarea facială). Această procedură va extrage grăsimea proprie a pacientului şi o va introduce acolo unde este necesar. Aceasta se va introduce la nivelul feţei obţinând un efect natural de lifting facial prin revolumetrizare.

Procedeul este folosit de mai multe decenii şi are la bază un principiu simplu.

1.: Prelevarea unei cantităţi de grăsime de la nivelul corpului,
2. Prelucrarea acesteia şi apoi injectarea grăsimii la nivelul acelor zone care necesită o corecţie a volumului.
3. Utilizarea grăsimii proprii din acele locuri unde se află în exces şi care deranjează
Pentru a reîntinerii o faţă “căzută”, lipsită de tonus şi de volum, cu riduri faciale adânci are rezultate estetice deosebite. Comparativ cu ceilalţi filleri folosiţi pentru umplerea ridurilor faciale (acidul hialuronic). Grăsimea este foarte bine tolerată de organismul uman comportându-se ca o autogrefă.
Desigur că în prezent au survenit multe modificări tehnice ale procedurii de bază.

Liftingul Facial prin Lipofilling

 

 

 

 

Lifting facial prin lipofilling (injectare de grăsime)

Lifting facial prin lipofilling (injectare de grăsime) are rezultate excelente pentru ştergerea ridurilor. Se mai face pentru şanţurile nazogeniene adânci, remodelarea pomeţilor şi a etajului mijlociu facial. Revolumetrizarea zonelor temporale şi chiar frontale şi nu în ultimul rând augmentarea buzelor. Efectul de corecţie al ridurilor este imediat în primele 24-48 ore. Regiunea prezentând un edem moderat care se remite rapid sub tratament medical. Grăsimea este extrasă din anumite părţi ale corpului, cum ar fi abdomen, coapse, sau fese. Aceasta se face prin injectarea într-o altă zonă care necesită umplere, cum ar fi regiunea facială
Rezultatul obţinut este de lifting facial, prin remodelarea volumetrică a unităţilor estetice faciale. De umplere a „golurilor” sau şanţurilor apărute în urma procesului de îmbătrânire şi atrofie a structurilor anatomice faciale. Intervenţia estetică de transfer de grăsime la nivelul feţei durează aproximativ 2-3 ore. Se realizează sub anestezie locală cu sedare intravenoasă sau anestezie generală şi monitorizare anestezică.

Liftingul Facial prin Lipofilling

 

 

 

 

 

Precauţiile şi recomandările

Precauţiile şi recomandările preoperatorii sunt similare cu ale celorlalte intervenţii de chirurgie estetică. După procedură se recomandă o internare de maxim 12-24 ore. Tratamentul postoperator fiind antialgic, antibiotic profilactic şi desigur antiiinflamator. Procedura de transfer adipos facial (lipofilling facial) poate fi repetată după un interval de 1-2 ani. Se consideră necesar fiind cunoscut faptul că o parte din grăsimea extrasă se resoarbe.

Transferul  adipos

După mai multe etape de transfer adipos autolog la nivelul feţei, rezultatul va fi cvasidefinitiv rezultând un aspect feţei. Pacienţii pot reveni la activitatea zilnică după câteva zile de la intervenţie. Lifting cu firde suspensie Silhouette, tratamentul ridurilor cu toxină botulinică şi fillere.
Putem asocia lipofillingul cu alte metode de lifting nechirurgical. Blefaroplastie, mărirea buzelor, terapia vampir şi chiar mezoterapie facială.

Liftingul Facial prin Lipofilling

 

 

 

 

Evaluarea individuală a pacienţilor

Evaluarea individuală a pacienţilor este obligatorie în chirurgia estetică. Indicaţia de lipofilling facial este pusă după o evaluare obiectivă a subunităţilor estetice faciale. Expectativele pacienţilor trebuie de asemenea luate în considerare şi nu în ultimul rând posibilităţile tehnice. Acestea pot duce la o îmbunătăţire reală a aspectului feţei.

Toate acestea sunt elemente importante care contribuie la indicaţia transferului de grăsime proprie la nivelul feţei.
Primul pas pe care trebuie să-l urmaţi este consultaţia. În cadrul consultaţiei se discută toate aspectele legate de procedura, indicaţiile, contraindicaţiile şi riscurile aferente.

Pacienta trebuie să prezinte o indicaţie pentru transferul autolog de grăsime la nivelul feţei. După aceia se va trece la etapa următoare. Aceasta constând în efectuarea analizelor de laborator şi a altor explorări paraclinice necesare.

Recuperarea dupa nastere

 

Recuperarea dupa nastere trebuie facuta de orice proaspata mamaica pentru as recapata abdomenul inainte de sarcina. Este posibil acest pentru a se apropia de forma fizica pe care o avea inainte sa nasca un bebelus. Chiar daca ai scapi de kilogramele in plus odata cu nasterea, burtica nu se va dezumfla imediat. Ca sa te simti din nou bine in pielea ta e nevoie de timp si rabdare, de exercitii fizice si alimentatie sanatoasa. Recuperarea dupa nastere a burticii depinde de fiecare organism in parte si de nasterea pe care a avut-o. Nasterea poate fi pe cale naturala sau prin cezariana. Transformarea abdomenului se produce pe parcursul celor noua luni de sarcina. Dupa nastere abdomenului ii trebui aproximativ aceeasi perioada pentru a reveni la forma initiala. Nu te compara cu alte mamici sau prietene care au nascut. Cand ti-a ramas burtica dupa nastere, perioada de recuperare depinde de multi factori personali.

Acesti factori sunt

  • Greutatea pe care o aveai inainte sa ramai gravida.
  • kilogramele acumulate in timpul sarcinii si stilul de viata,
  • exercitiile facute in timpul sarcinii,
  • alaptarea si numarul de sarcini anterioare
  • mostenirea genetica.

Recuperarea dupa nastere

 

 

 

 

 

Recuperarea dupa nastere naturala

Daca esti mamica pentru prima data, vei fi uimita de schimbarile bruste care se petrec in corpul tau.Aceste schimbari se vad imediat dupa ce bebelusul a venit pe lume. In primele saptamani te vei simti mai usoara si vei vedea cum burtica isi revine la forma tonica.

Acesata se petrece deoarece uterul continua contractiile pentru a reveni la dimensiunile de dinainte de sarcina. In numai o saptamana acesta va ajunge la jumatate din dimensiunea pe care o avea la nastere. Organele interne, impinse de uterul in care s-a dezvoltat bebelusul, isi vor recupera pozitia normala. Te vei simti un pic balonata si te poti confrunta cu incontinenta urinara.  Aceste schimbari bruste vor disparea in cateva saptamani.

Hormonii feminini isi reiau locul in mecanismul intern, iar unele schimbari din exterior se datoreaza acestor fluctuatii hormonale. Estrogenul, cel care in timpul sarcinii a fost responsabil pentru extinderea uterului si dezvoltarea fatului. Acesta  scade dramatic dupa nastere si iti lasa tesuturile moi si pufoase.

Trebuie sa stii, totusi, ca recuperarea dupa nasterea pe cale naturala este, in general, mai rapida decat cea prin cezariana. Anestezia se practica in ambele tipuri de nastere. Frica de durere nu este un argument pentru practicarea operatiei cezariene.

Recuperarea dupa nastere

 

 

 

 

 

 

Recuperarea dupa cezariana

Transformarile pe care le sufera organismul sunt asemanatoare indiferent de cum ai ales sa nasti. La fel ca in cazul unei nasteri pe cale vaginala, uterul se va contracta dupa o cezariana .Acesta va reveni la dimensiunile initiale, iar organele isi vor relua locul, iar hormonii vor cobori brusc.

La o nastere naturala, se va avea de ingrijit o cicatrice dureroasa . Aceasta se va face pentru a putea face exercitii pentru tonifierea musculaturii.
Chiar daca nu va fi foarte usor, este indicat ca femeia sa se ridicice din pat a doua zi dupa nastere .Aceasta se va ridica si va incerca sa iti miste putin picioarele, gleznele si genunchii. Chiar si o scurta plimbare prin salon este necesara pentru o recuperare rapida. Nu trebuie sa  forteze  sa se miste daca sunt dureri, dar nici nu trebuie sa stea  toata ziua in pat. Nivelul de activitate si miscare zilnica trebuie adaptat la nivelul de recuperare. Revenirea la activitatile obisnuite de dinainte de nastere trebuie sa se faca treptat. Perioada de dupa nastere este extrem de solicitanta pentru o mamica. Se recomanda sa se mentina un echilibru intre orele de odihna si miscare. O plimbare scurta este uneori suficienta pentru a se  dezmorti si pentru a pune sangele in miscare.

Exercitii in Recuperarea dupa nastere

Cele mai multe dintre proaspetele mamici se simt pregatite sa inceapa sa faca miscare si exercitii . Acestea se fac de obicei la sase saptamani dupa nastere. Aceasta perioada depinde insa de felul in care femeia a nascut. Daca nasterea naturala a fost una usoara si nu a necesitat o epiziotomie. In acest caz mamica este  pregatita de miscare la doar doua saptamani dupa venirea pe lume a micutului. In cazul in care nasterea a fost printr-o cezariana, miscarea se face dupa vindecarea  totala a cicatricei. Se recomanda in primele saptamani dupa ce a fost externata mamica doar miscari usoare, plimbari si multa odihna

Recuperarea dupa nastere
 
 
 
 
 

 

Exercitii fizice pentru proaspete mamici

Daca esti pregatita sa incepi exercitiile postnatale, adapteaza-le! Nu face ore epuizante de aerobic sau fitness. Nu vei putea si nici nu e indicat. Incepe cu plimbari de o jumatate de ora, de cateva ori pe saptamana si alterneaza cu stretching sau yoga pentru mamici. Nu uita ca slabirea dupa nastere trebuie sa fie un proces treptat!

In primele luni dupa nastere ligamentele si articulatiile sunt inca slabite . Exercitiile prea dure ar putea sa aduca entorse sau glezne luxate. Nu trebuie exagerat nici cu ridicarile de greutati . Nu se exagereaza nici cu seriile de abdomene pentru ca se alege cu o ruptura a operatiei de cezariana. Efortul se creste treptat, fara exagerari,. Acesata se face fara te grabesti sa-ti recapeti formele de dinainte de sarcina.

Recuperarea dupa nastere
 
 
 
 
 
Relaxare si alinare in recuperarea dupa nastere

Masajul poate ajuta mamele sa treaca mai usor peste perioada postnatala si sa tonifice mai repede musculatura.In urma masajului  se recapata  mai usor energia si femeia se  elibereaza de  stresul cotidian . In plus, femeii ii va creste increderea in ea si ii va placea in  mai mult felul in care arata.Sedintele de masaj se vor incepe de indata ce ai primit unda verde pentru a face miscare. Daca ai nascut prin cezariana, e bine sa astepti vindecarea cicatricei inainte de a face masaj.

Recuperarea dupa nastere

 

 

 

 

 

 

 

Centura postnatala

Multe mamici se simt mai confortabil daca poarta o centura postnatala dupa ce bebe vine pe lume. Aceasta poate fi cumparata din farmacii, este usor de purtat si de adaptat fiecarei dimensiuni a soldurilor si taliei . Aceasta ajuta la recapatarea siluetei si la intarirea muschilor abdominali. Chiar daca nu ajuta la micsorarea dimensiunilor ea ajuta la intarirea muschilor abdominali. Recuperarea formelor pe care le aveai inainte de sarcina si nastere nu e o misiune usoara, dar nici imposibila. Slabirea dupa nastere, pe langa miscare si exercitii postnatale, poti adauga o dieta sanatoasa. Se va consuma multa apa pentru hidratare si multa odihna care sa ajute metabolismul.

Masajul abdominal la femei

 

Masajul abdominal la femei ajută la calmarea durerilor şi a crampelor menstruale. Masajul abdominal la femei poate fi practicat stînd în pat, pe scaun sau în picioare. Masajul abdominal la femei se înlătură celulita avansată care poate provoca inflamaţie cronică şi dureri. Circa 10% dintre femei experimentează dureri menstruale de intensitate severă. Acestea încep cam cu o oră înainte de menstruaţie şi durează, de regulă, 24 de ore. În toate tipurile de durere menstruală, celulele uterine eliberează secreţie care stimulează uterul să se contracte. Nivelul crescut al prostaglandinei face ca aceste contracţii să devină dureroase.

masajul abdomenului la femei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Masajul abdominal la femei ajută la calmarea durerilor şi a crampelor menstruale. Masajul abdominal la femei poate fi practicat stînd în pat, pe scaun sau în picioare. Cel mai important lucru cînd se face acest masaj este că femeia să aibă o poziţie cît mai confortabilă. Pentru acelea care preferă să stea întinse, indicaţia este de a aşeza o pernă sub genunchi. Aceasta se va aşeza sub genunchi pentru a evita solicitarea spatelui.

 

Exercitii pentru masajul abdominal la femei

Exerciţiul numărul 1. Se pune puţin ulei de masaj în palmă şi se freacă mîinile pentru a încălzi uleiul. Se va plasa o mînă peste cealaltă, cu palmele îndreptate către interior, deasupra ombilicului. Mişcările mîinii trebuie să fie în sensul acelor de ceasornic în jurul mijlocului. Pentru aceasta se va aplica o uşoară presiune asupra organismului şi se face circa 20 de cercuri în jurul ombilicului.

Exerciţiul numărul 2. Se va pune mîinile sub cutia toracică, pe fiecare parte a trunchiului, cu degetele îndreptate spre ombilic. Se va masa împingînd mîinile în jos, spre pelvis, aceasta repetîndu-se de cîrcă de 5 ori.

Exerciţiul numărul 3. Se vor folosi degetele ambelor mîini, frecţionînd abdomenul în sensul acelor de ceas. Acest masaj se va face în jurul ombilicului, în 3 rotaţii complete.

Aceste exerciţii fizice regulate pot ajuta la menţinerea durerilor şi a crampelor la un nivel minim. Acestea se fac pentru ca să elibereze endorfine care sînt naturale. Indicaţia este de a face exerciţii cel puţin 30 de minute pe zi.

masajul abdomenului la femei

 

 

 

 

 

Exercitii specifice pentru abdomen

Cele mai bune exerciţii sînt plimbarea sau înotul care sînt exerciţii uşoare şi nu vor solicita uterul. Ca alternativă încercaţi balansarea pelviană care ajută la eliberarea presiunii asupra vaselor de sînge. Aceasta se face din zonă care înconjoară uterul şi de asemenea la întărirea muşchilor abdominali şi pe cei ai zonei inferioare a spatelui.

Aceste exerciţii se vor face de 2-3 ori pe zi, în timpul unei menstruaţii dureroase. Sprijiniţi-vă în mîini şi genunchi, cu mîinile fix sub umeri şi genunchii sub şolduri. Inspiraţi adînc şi apoi, în timp ce expiraţi, trageţi abdomenul în interior. După aceea se va încorda fesele şi se vor trage de muşchii pelvieni. Aceasta ridică coloana vertebrală formînd un C. Degajaţi şi întoarceţi-vă la poziţia iniţială, cu coloana vertebrală întinsă, repetînd exerciţiul de cel puţin 10 ori.

masajul abdomenului la femei

 

 

 

 

 

 

Beneficiile masajului în timpul menstruaţiei.

 Cu toate restricțiile impuse un masaj poate ameliora durerile menstruale la unele femei. Presopunctură în cursul lunii cu expunerea dreaptă reduce durerea. Această tehnică de masaj Shiatsu oferă un masaj ușor punctul. Acesta este localizat la o distanță de trei degete sub ombilic. În timpul durerii acute este de ajuns să acționeze în termen de 5 minute. Un alt punct este zona de pe partea interioară a gleznei. Această zonă este necesară pentru a lucra cu degetul mare timp de șase secunde la fiecare două minute. Acest masaj ar trebui să meargă cel puțin 25 de minute.

Articol scris de dodorel62

Masajul sexual la bărbaţi

 

Masajul sexual la bărbaţi reprezintă o veche metodă orientală cu rezultate excelente în plan fizic şi psihic.
Este vorba despre un set de tehnici care, trebuie aplicate corect. Dacă sînt însuşite şi aplicate corect, garantează activarea în armonie deplină a energiilor sexuale. La masajul sexual la bărbaţi se folosesc nişte lubrefianţi speciali. Un masaj sexual bine efectuat la bărbaţi este benefic pentru persoana căruia îi se face. Tehnici principale pentru masajul sexual la bărbaţi

Masajul testiculelor – Perla Dragonului

Tehnica: Adoptaţi poziţia “cal” sau aşezaţi-vă pe marginea unui scaun tare. Exerciţiul trebuie practicat fără pantaloni sau chilot. Frecaţi palmele pînă ce se încălzesc, apoi plasaţi cele patru degete sub testicule cu degetul mare deasupra, şi masaţi testiculele ferm, rulîndu-le între police şi celelalte degete. Presiunea trebuie să fie fermă, dar nu dureroasă. Rulaţi de 36 de ori în fiecare direcţie, apoi relaxaţi-vă şi trageţi energia în sens ascendent prin respiraţii abdominale conjugate cu contracţia anusului şi vizualizare.

Beneficii:

Masajul sexual la barbati creşte producţia de testosteron, spermă şi lichid seminal şi energia sexuală masculine. Energia este atrasă în sus prin canalele picioarelor, atunci cînd se face masajul sexual la bărbaţi. Surplusul de esenţa sexuală produs prin masaj vă fi convertit în energie şi stocat în canalele membrelor inferioare.

            Masajul ductului seminal – Tendonul Dragonului

Tehnica: Ţineţi testiculele în acelaşi mod ca mai sus, dar în loc să le masaţi, folosiţi vîrful policelui şi al inelarului pentru a localiza ductile seminale aflate deasupra. Cînd le-aţi găsit, rulaţi-le între vîrfurile degetelor şi police, apoi strîngeţi-le şi slăbiţi-le ca pe o bandă de cauciuc. Faceţi acest lucru cu atenţie şi blîndeţe.

Beneficii:

Curăţă ductele seminale de fluidele stagnante, tonifică ţesuturile şi stimulează producţia de spermă şi lichid seminal.

 

masajul sexual la barbati

 

 

 

 

 

 

 

                                   Lovirea şi rularea – Perlele Dragonului

Tehnica: Stand în poziţia “cal” sau aşezat pe marginea unui scaun, frecaţi palmele pînă se încălzesc folosind o mînă pentru a apuca penisul. Se ridică în sus, iar cu degetele de la mîna cealaltă loviţi foarte uşor testiculele, astfel ca ele să salte în sus şi în jos. Efectuaţi 2-3 reprize a cîte 36 de lovituri pentru fiecare testicul.

Apoi frecaţi din nou palmele pînă se încălzesc, apucaţi penisul, ridicaţi-l cu o mînă şi folosiţi palma celeilalte mîini. Această operaţiune se face pentru a cuprinde testiculele şi se rulează în cerc, de 36 de ori în fiecare direcţie. Se ţine orificiul anal uşor contractat în timpul acestui exerciţiu pentru a stimula energia sexuală. Masajul sexual la barbati  este necesar pentru a se ridica prin canalele coloanei vertebrale, urcînd în creier.

Beneficii:

Stimulează producţia de lichid seminal şi spermă şi creşte secreţia de testosteron. Aceasta curată şi tonifică ţesuturile testiculelor, îmbunătăţeşte circulaţia în scrot. Nu zădărniciţi aceste efecte benefice irosind energia sexuală astfel amplificată prin activităţi sexuale nechibzuite. Bărbaţii care practică “sexerectii” vor trebui de-asemenea să exerseze controlul şi reglarea ejaculării în timpul actului sexual. Aceste practici se folosesc pentru a obţine aceleaşi efecte benefice.

                                                 Întinderea Tulpinii de Jad şi a scrotului

Tehnica: Staţi în poziţia “cal” sau aşezaţi-vă pe marginea unui scaun. Frecaţi-vă palmele pînă se încălzesc, încercuiţi scrotul de jur-împrejur şi dedesubt cu degetele unei mîini. Cu policele peste rădăcina penisului, pînă ce vîrful policelui şi al degetului mijlociu se întîlnesc formînd un cerc. Inspiraţi adînc, contractaţi anusul şi perineul, apoi trageţi rădăcina Tulpinii de Jad şi scrotul în jos. Se vor întinde tendoanele cît mai mult posibil, fără însă a resimţi durere.

                                                       Tehnici mai avansate

Este important să păstraţi anusul şi perineul contractate pe toată durata fazei de întindere. Eliberaţi presiunea, expiraţi şi relaxaţi perineul şi abdomenul. Repetaţi de 12 ori.

Apoi, practicaţi 12 exerciţii de întindere spre dreapta şi 12 spre stînga. Aceasta se face reamintindu-vă să contractaţi anusul şi perineul de fiecare dată. Cînd contractaţi anusul şi strîngeţi Tulpină de Jad, veţi vizualiza minta de energie. Odată cu aceasta se ridică către organele interne, în special spre rinichi, ficat şi plămîni.

Încheiaţi exerciţiul şezînd sau stînd cîteva minute în linişte cu ochii închişi şi mintea concentrată pe ridicarea energiei. Această energie va trece prin coloana vertebrală către cap şi întoarcerea prin faţă, spre Cîmpul Inferior al Elixirului.

Beneficii:

Întăreşte tendoanele şi muşchii penisului şi ai scrotului, îmbunătăţeşte circulaţia în penis, crescînd prin aceasta potenta sexuală. Atrage energia sexuală caldă în sus către organele interne şi creier. Stimulează conversia esenţei sexuale în energie Chi.

              Culturismul genital

În afară de “sexexercitiile” individuale de mai sus, mai sînt şi alte exerciţii alături de tehnicile din practică orientală. Aceste tehnici sînt pentru îmbunătăţirea actului sexual la bărbaţi şi la femei sînt folosite şi aşa-numitele exerciţii de “culturism genital”. Acestea sînt efectuate sub îndrumarea personală a unui profesor calificat, capabil să evite vătămările şi stîrnirea unor energii aberante.

Cu o bază solidă de practică “cheegung” şi sub îndrumarea unui instructor calificat, aceste exerciţii nu sînt periculoase. Ele pot fi foarte eficiente, în contextual general al unui mod de viaţa conform principiilor taoiste.

       Culturismul genital la bărbaţi

Culturismul genital la bărbaţi este practicat prin legarea unei eşarfe de mătase în jurul rădăcinii penisului şi scrotului.În afară de folosirea acestei eşarfe se mai foloseşte şi atîrnarea unor greutăţi de aceasta. Contractînd bine anusul şi perineul, greutăţile sînt ridicate uşor de la podea şi balansate înainte şi înapoi.

Femeile practică acelaşi tip de exerciţii prin suspendarea greutăţilor de un şnur ataşat unei piese bine şlefuite din piatră. Se mai poate folosi şi marmură sau jad, de mărimea şi forma unui ou. Aceasta este inserată în vagin, iar greutăţile sînt ridicate şi balansate prin contractarea muşchilor vaginali.

Aceste exerciţii sporesc rapid vitalitatea sexuală, dar nu trebuie să le practicaţi fără îndrumarea unui instructor calificat.

Articol publicat de dodorel62

Migrenele oculare

 

Migrenele oculare sînt tulburări vizuale temporare nedureroase, care pot afecta unul sau ambii ochi. Deşi ele pot fi înfricoşătoare, migrenele oculare sînt de obicei inofensive. Acestea se amelioreza de la sine fără medicaţie în circa 30 de minute.

Migrenele oculare sînt de obicei de natură vizuală, dar ele pot include şi tulburări de auz, de vorbire sau miros. Senzaţie de amorţeală sau furnicături progresive la faţă, braţe şi picioare sau slăbiciune generalizată.

Migrenele oculare cauzează pierderea vederii sau orbirea la nivelul unui ochi, ce durează mai puţin de o oră. Această poate să apară împreună sau după o migrenă a capului. Această afecţiune este rară, afectînd 1 din 200 de persoane cu migrene.

migrena oculara

În această afecţiune, este important să identificaţi cu atenţie simptomele. Chiar dacă acestea persistă sau nu, trebuie să consultaţi un medic. Această se face pentru a stabili dacă migrena oculară este cauza simptomelor pe care le aveţi.

 

 

 

 

Care sînt simptomele de la migrenele oculare?

Cele mai frecvente simptome ale migrenei oculare includ:

Tulburări de vedere la nivelul unui singur ochi, precum lumini intermitente, puncte negre în cîmpul vizual sau chiar orbire totală. Aceste simptome pot dura doar cîteva minute pînă la 30 de minute şi afectează un singur ochi, fapt ce diferenţiază migrenele oculare de alte probleme.

Durerile de cap ce durează între 4 şi 72 de ore tind să:

  • Afecteze o singură parte a capului
  • Aibă o intensitate moderată spre severă
  • Pot fi pulsatile
  • Se agravează atunci cînd vă întoarceţi într-o parte

Alte simptome ale migrenei oculare includ:

  • Greaţă
  • Vărsături
  • Sensibilitate la lumină sau sunete

migrena oculara

 

 

 

 

 

 

Care sînt cauzele migrenei oculare?

Nu se ştie exact cauza migrenelor oculare, însă unii cercetători afirmă că acestea pot să apară în următoarele condiţii:

  • Existenţa unor spasme la nivelul vaselor de sînge ale retinei
  • Schimbările de la nivelul celulelor nervoase ale retinei

Migrenă oculară are un risc mai crescut de a determina pierderea permanentă a vederii la niveul unui ochi. Experţii nu ştiu dacă medicamentele care previn migrenele pot preveni şi pierderea vederii. Însă, dacă aveţi simptome ale migrenei oculare, chiar dacă dispăru, este indicat să discutaţi cu medicul în legătură cu acestea.

migrena oculara

 

 

 

 

 

Diagnostic la migrenele oculare

Medicul vă vă întreba în legătură cu simptomele pe care le aveţi şi vă vă examina ochii. Acesta vă încerca să excludă alte cauze ce pot determina apariţia unor probleme similare, precum:

  • Amaurosis fugax, orbire temporară cauzată de reducerea fluxul de sînge la nivelul ochiului. Aceasta afecţiune poate să apară din cauza unui blocaj la nivelul unei artere a ochiului.
  • Spasme la nivelul arterei ce alimentează retină cu sînge
  • Arterită cu celule gigant, o afecţiune ce cauzează inflamaţia la nivelul vaselor de sînge. Poate duce la tulburări de vedere şi orbire.
  • Alte afecţiuni oculare ce au legătură cu bolile autoimune
  • Abuzul de medicamente
migrena oculara
 
 
 
 
 

 

Tratament in migrenele oculare

De cele mai multe ori, migrenele oculare dispar singure în maxim 30 de minute, deci cele mai multe persoane nu necesită tratament. Este important să opriţi orice activitate şi să vă odihniţi pînă ce vederea revine la normal. Dacă aveţi şi durere de cap, luaţi un medicament indicat de medic pentru acest lucru.

În migrenele oculare, medicul vă poate recomanda unul sau mai multe dintre următoarele medicamente:

  • Aspirina
  • Anumite medicamente ce tratează epilepsia
  • Antidepresive triciclice
  • Medicamente utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, precum beta-blocantele

Este important să consultaţi un medic dacă aveţi migrene oculare. Acesta poate elimină anumite afecţiuni ce cauzează simptome similare. Însă, atunci cînd mergeţi la medic, este important să descrieţi simtomele cît de detaliat puteţi. Acest lucru îl vă ajuta pe medic să ajungă la un diagnostic corect.

Articol scris de dodorel62.

Micoza unghiei

Micoza unghiei

Micoza unghiei se mai numeşte şi onicomicoza fiind o problemă dureroasă. Cu această problemă dureroasă cu care se comfrunta atît femeile, cît şi bărbaţii. Infecţiile fungice sînt, de regulă, cauzate de o micoză luată dintr-un mediu umed. Duşurile comune, precum cele de la piscină, ori saună reprezintă mediul perfect pentru micoze. De asemenea, şi pedichiură făcută cu instrumente nesterilizate te poate face să te pricopseşti cu o infecţie fungica.
Micoză unghiei reprezintă un nume generic dat bolilor infecţioase provocate de ciuperci microscopice. Termenul general de micoze se referă la boli produse de mai multe specii de microorganisme care se numesc fungi. Aceste microorganisme saprofite se găsesc în mod normal pe pielea şi mucoasele omului. De asemenea se mai găseşte în gură, nas, urechi, intestin, organele genitale, urină etc. Cînd aceste ciuperci găsesc condiţii prielnice (boli acute şi cronice, tratamente îndelungate cu antibiotice), ele se înmulţesc. Micoza unghiei este peste măsură şi produc infecţii (răni, iritaţii, dureri) ale pielii şi mucoaselor. Datorită iritaţiei pe care o provoacă, favorizează şi suprainfecţiile cu diferiţi microbi.
Infecţii micotice ale pielii

Micoza unghiei

Pe piele, ciupercile produc eczeme, ulceraţii (rană deschisă la nivelul pielii sau mucoaselor). Această apare mai ales între degete, între coapse (în regiunea inghinală).
Eczemele sînt definite ca fiind erupţii cutanate în plăci eritemato-scuamoase. Acestea sînt delimitate difuz, caracterizate printr-o suprafaţă uscată, rugoasă. De obicei acestea sînt pruriginoase şi pot prezenta sau nu faze de acutizare. Acestea sînt marcate de apariţia de vezicule pe suprafaţa lor. În cazul eczemelor apar erupţii cu un contur neregulat, de culoare roşie. Micoza unghiilor sînt mici vezicule sau cruste care produc mîncărimi.

Infecţii micotice ale mucoaselor

În gură determină infecţii ale limbii, afte, infecţii ale amigdalelor şi gingiilor.
La femei produc frecvent infecţii ale mucoasei vaginale – vaginite micotice.
Bolnavii de diabet fac destul de des infecţii urinare cu ciuperci, datorită zahărului din urină, care le favorizează dezvoltarea. De asemenea, bolnavii cu boli cronice, din cauza slăbirii rezistentiei organismului se infectează uşor cu aceste microorganisme.
Analizele care urmăresc să depisteze ciupercile se fac din secreţiile recoltate de pe leziunile pielii. Deasemenea se găsesc şi în mucoase, din spută, urină, materii fecale etc. Punerea în evidenţă se face fie prin cercetarea la microscop, fie prin cultivarea ciupercilor pe medii de cultură speciale. Cel mai adesea se găsesc ciuperci din familia levurilor (asemănătoare cu drojdia de bere) denumite candidă.

Micoza unghiei

Cum identifici micoza unghiei

Unghia se îngroaşă
Apar pete albe sau decolorate pe unghii
Unghia devine casantă
Forma unghiei se schimbă
Unghia îşi pierde strălucirea, devine mata
Unghia se separă de patul unghial
Există o serie de alte infecţii care pot afecta unghia, mimînd simptomele onicomicozei. Indicat ar fi să se apeleze la ajutorul unui medic dermatolog pentru confirmarea diagnosticului.
Factori de risc pentru micoza unghiei:
Diabetul
Circulaţie sanguină deficitară
Vîrsta de peste 65 de ani
Aplicarea unghiilor false
Înotul în piscinele publice
Sistem imunitar slăbit
Purtatul încălţărilor înguste, care apropie foarte tare degetele

Cum poţi să previi micoza unghiei

Micoza unghiei poate fi prevenită prin adoptarea unor obiceiuri simple, dar de efect, în rutină de beauty.
Foloseşte pudră sau spray antimicotic cu regularitate  Se foloseste un astfel de produs, mai ales în zilele în care stăm ore în şir încălţaţi cu pantofi sau ghete în care transpirăm, scade riscul infecţiei fungice considerabil.
Usucă-ţi bine picioarele după duş – miozele adoră umezeala aşa că degetele umede reprezintă locul ideal de multiplicare pentru acestea. Fă-i un obicei din a te şterge bine pe picioare, mai ales pe suprafaţă unghiilor, dar şi între degete. Poţi folosi un prosop, ori chiar uscătorul de păr pentru a îndepărta orice urmă de umezeală.

Micoza unghiei
Salonul de manechiura si pedichiura

Alege cu atenţie salonul la care îţi faci manichiură şi pedichiură. Incearcă să îţi găseşti o manichiuristă de încredere, la un salon care respectă normele de igiena cu stricteţe. O manichiură sau pedichiură făcută cu instrumente nesterilizate îţi poate cauza probleme şi mai mari, nu doar o infecţie fungica.
Poartă şosete de bumbac – şosetele de bumbac limitează umezeală, spre deosebire de cele din materiale sintetice, care te fac să transpiri şi creează mediul optim pentru dezvoltarea micozelor.
Nu umbla în picioarele goale în locuri publice – dacă mergi la piscină, la spa ori eşti în vestiarul de la sala de fitness, evită să umbli în picioarele goale. Poartă întotdeauna şlapi pentru a evită expunerea la fungi.
Limitează folosirea ojelor – folosirea ojelor îţi afectează unghia, distrugîndu-i stratul protector. Astfel, devii mai predispusă la infecţiile fungice dacă foloseşti cu regularitate ojă.

Articol scris de dodorel62.

%d blogeri au apreciat: